ista definitie

19 definiții pentru ista

IST, IÁSTĂ, iști, iaste, adj. pron. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: iest adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.
ÍSTA, IÁSTA, iștia, istea, pron. dem., adj. dem. (Reg.) Acesta1. [Gen.-dat. sg. istuia, isteia, pl. istora] – Lat. *istus, -a, -um.
IST, IÁSTĂ, iști, iaste, adj. dem. (Reg.; după substantiv are forma ista, iasta) Acest; (despre unități de timp) prezent; de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. [Gen.-dat. sg. istui, istei, pl. istor. – Var.: ísta, iásta adj. dem.] – Lat. *istus, -a, -um.
ISTA2, IÁSTA adj. dem. v. ist.
ÍSTA1, IÁSTA, iștia, iastea, pron. dem. (Reg.) Acesta1. [Gen.-dat. sg. istuia, isteia, pl. istora] – Lat. *istus, -a, -um.
IST, iști, adj. dem. m. (Mold.; cînd urmează după substantiv, are de obicei forma ista) Acest, ăst. Eu am pus iapa mea la căruța omului istuia și ne-am dus la moară. SBIERA, P. 223. Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea să-ți dau carul ista? CREANGĂ, P. 42. Fă-te tu cerșitor la capătul ist de pod, și eu la celalalt. id. ib. 298. ♦ (Despre unități de timp) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. S-a aflat de la starostele Nechifor și de la alți vînători vechi că cerbii au boncăluit mai devreme în ist-an. SADOVEANU, F. J. 426. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ístui, pl. ístor; (cînd are forma ista) pl. íștia; gen.-dat. sg. ístuia, pl. ístora.
ÍSTA2, iștia, pron. dem. m. (Mold.) Acesta, ăsta. Turcii toți cît îl zărea între dînșii se grăia: «Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Caraiflac». ALECSANDRI, P. P. 144. ◊ (Precedat de un «de» partitiv; atestat în forma de pl. iști) Mie înse-mi plac și de iști mai bătrîni, numai să fie bine fripți. CREANGĂ, P. 33. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ístuia, pl. ístora. - Pl. și: iști.
ÍSTA1 adj. dem. m. v. ist.
ist / iest (reg.) adj. pr. m., g.-d. ístui / iéstui; pl. iști / iești; f. iástă, g.-d. ístei / iéstei; pl. íste / iéste, g.-d. pl. m. și f. ístor / iéstor
ísta (reg.) pr. m., adj. pr. m. (postpus: omul ista), g.-d. ístuia; pl. íștia (-tia), g.-d. ístora; f. iásta, g.-d. ísteia / iésteia; pl. ístea / iéstea, g.-d. pl. m. și f. ístora / iéstora
ist/iest adj. m., g.-d. ístui/iéstui, pl. íști/iéști, g.-d. ístor/iéstor; f. sg. iástă, g.-d. ístei/iéstei, pl. íste/iéste, g.-d. ístor/iéstor
ísta pr. m., adj. m. (postpus: omul ista) g.-d. ístuia, pl. íștia, g.-d. ístora; f. sg. íasta, g.-d. ísteia/iésteia, pl. ístea/iéstea, g.-d. ístora/iéstora
IST adj. v. acest.
ÍSTA pron. v. acesta.
-ÍST suf. „adept al...”, „cel care practică o profesiune”, „referitor la un sistem, curent etc.”. (< fr. -iste)
ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.
ist, ásta, ĭar după subst. orĭ izolat, ísta, ásta saŭ (și) ĭasta, pron. (ca și aista). Est. Aista, acesta: ist om, astă dată; omu ista, data asta; data ĭasta.
ist adj. v. ACEST.
ista pron. v. ACESTA.

ista dex

Intrare: ist
ista
ist