ispititor definitie

11 definiții pentru ispititor

ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor.
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor.
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește, atrăgător, ademenitor; p. ext. fermecător. Ar aștepta numai un pretext ispititor pentru a uita și a continua. REBREANU, R. I 249. Din adîncime Ielele-ți cîntară Chemări ispititoare, ca-n povești. CERNA, P. 123. 2. (Învechit) Care cercetează, iscoditor, căutător. Trimisu-și-a... căutători, Luceaferi ispititori. TEODORESCU, P. P. 20.
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáre
ISPITITÓR adj. v. ademenitor.
Ispititor ≠ dezgustător, scârbos
ISPITITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care ispitește; care atrage și ademenește; tentant; îmbietor. 2) (despre persoane) Care întreabă cu insistență dorind puternic (prin diferite vicleșuguri) să afle un secret; iscoditor. /a ispiti + suf. ~tor
ispititor a. și m. 1. care duce în ispită: duh ispititor; 2. cercetător: își urmă ispititoarea colindă peste Olt OD.
ispititór, -oáre adj. Care te duce (te atrage) în ispită. Cercetător, iscoditor, spion; babele-s foarte ispititoare.
ISPITITOR adj. ademenitor, atrăgător, îmbietor, seducător, tentant. (O perspectivă ~.)

ispititor dex

Intrare: ispititor
ispititor adjectiv