ispáșă f., pl. e și ășĭ (d. ispăși; pol. ispasz. V. ispas). Prețuirea saŭ constatarea pagubeĭ făcute de vite în semănăturĭ saŭ a ĭerbiĭ păscute pe islazu altuĭa saŭ a jafuluĭ și devastărilor: să facĭ ispașă (Sadov. VR. 1911, 3, 332). Banĭ p. a compensa această pagubă: să vezĭ ce ispașă are să plătească (tot acolo, tot pag. 332). – Și ispáșie (Mold. sud): vine prefectu să facă ispașie stricăcĭunilor (Sp. Popescu, VR. 1909, 8, 175).