ispășire definitie

2 intrări

21 definiții pentru ispășire

ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși.
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. ♦ A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia. 2. (Înv.) A cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spășí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti „a mântui”.
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși și rezultatul ei; expiere, spășenie, ispășenie, expiație. – V. ispăși.
ISPĂȘÍ, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A-și răscumpăra o vină, a plăti prin suferință o greșeală; a-și lua pedeapsa, a suferi (de pe urma unei greșeli); a expia. Duducă, mare păcat ispășim noi. C. PETRESCU, C. V. 85. Te-oi face răzvrătirea să ți-o ispășești amarnic. DAVILA, V. V. 159. O lăsă acolo să-și ispășească păcatele. ISPIRESCU, L. 340. 2. A cerceta și a evalua paguba făcută (de obicei de vite) pe proprietatea cuiva. Moș Vasile, cu vornicul și paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina și-l cheamă să fie de față cînd s-a ispăși cînepa și cireșele. CREANGĂ, A. 50. – Variantă: (învechit și arhaizant) spășí (EMINESCU, O. I 102) vb. IV.
ISPĂȘÍRE, ispășiri, s. f. Acțiunea de a ispăși; expiere, expiație. Ba dau bani la mănăstire Pentru-a noastră ispășire. PĂSCULESCU, L. P. 196.
ispășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 să ispășeáscă
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ispășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ispășésc, imperf. 3 sg. ispășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. ispășeáscă
ispășíre s. f., g.-d. art. ispășírii; pl. ispășíri
ISPĂȘÍ vb. 1. a-și răscumpăra, (livr.) a-și expia, (înv. și reg.) a-și spăsi, (fig.) a-și spăla. (A-și ~ păcatele, erorile.) 2. a îndura, a plăti, (livr.) a expia, (reg.) a răsplăti. (A ~ pentru păcatele fratelui său.)
ISPĂȘÍRE s. (livr.) expiație, expiere, (înv.) ispășenie, spăsire. (~ unui păcat.)
A ISPĂȘÍ ~ésc tranz. 1) (păcate, greșeli, fapte reprobabile etc.) A răscumpăra prin suferință. 2) (pedepse privative de libertate) A răscumpăra prin condamnare. 3) înv. (pagube aduse unui proprietar) A stabili pe baza faptelor reale. /<sl. supasiti
ispășì v. a prețui paguba făcută de vite într’o țarină: când s’o ispăși cânepa CR. [V. ispașă].
ispășì v. a expia: cu amarnice dureri am ispășit păcătoasa-mi rătăcire OD. [Slav. SŬPASITI, a mântui].
ispășire f. expiațiune: ceasul ispășirii de veci Od.
ispășésc v. tr. (vsl. ispasti-ispašon și ispasati, a paște tot și [*fig.] a expia. V. ispas). Expiez (constat) paguba făcută de vite într’o semănătură.
ispășíre f. Constatare.
spăsésc v. tr. (vsl. sŭpasti, a conserva, a salva, sŭpasŭ, salvare, salvator, compus ca și ispasti și popasti [V. ispășesc și poposesc]; ceh. spás, răscumpărare, nsl. spas, răscumpărător, spasovo, ispas, înălțarea luĭ Hristos). Vechĭ. Salvez, mîntuĭ, ispășesc: a spăși o greșală. Azĭ. Fam. V. refl. Mă arăt spășit (smerit): ce te spăseștĭ așa? – Vechĭ și isp-.
ISPĂȘI vb. 1. a-și răscumpăra, (livr.) a-și expia, (înv. și reg.) a-și spăsi, (fig.) a-și spăla. (A-și ~ păcatele, erorile.) 2. a îndura, a plăti, (livr.) a expia, (reg.) a răsplăti. (A ~ pentru păcatele fratelui său.)
ISPĂȘIRE s. (livr.) expiație, expiere, (înv.) ispășenie, spăsire. (~ unui păcat.)

ispășire dex

Intrare: ispăși
ispăși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ispășire
ispășire substantiv feminin