ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar.

ISONÁR, isonari, s. m. (Înv.) Persoană care ținea isonul (la biserică). – Ison + suf. -ar.

ISONÁR, isonari, s. m. Persoană care ținea altădată isonul (la biserică). Eu, împreună cu alți băieți, isonari ai bisericii, stam aproape de Ghica-vodă, care era față la acea serbare. CREANGĂ, A. 75.

isonár (înv.) s. m., pl. isonári

isonár s. m., pl. isonári

ISONÁR ~i m. înv. Cântăreț în corul bisericii, care ține isonul. /ison + suf. ~ar

isonar m. cântăreț din cor: cu alți băieți isonari ai bisericii CR.

isonár m. (d. ison). Care ține isonu. Corist.