iscălitură definitie

10 definiții pentru iscălitură

ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. Numele unei persoane scris de ea însăși pe un act oficial, pe o scrisoare, pe o chitanță etc. (pentru a le certifica); semnătură; p. ext. felul cum iscălește cineva. – Iscăli + suf. -tură.
ISCĂLITÚRĂ, iscălituri, s. f. (Adesea în construcție cu verbele «a pune», «a da») Semnătură. Intîia iscălitură pe cerere trebuia să fie a lui. CAMILAR, TEM. 29. Își punea iscălitura în colțul de sus din stinga al colilor. SADOVEANU, N. F. 143. Dă-mi banii cîți ai, și na-ți iscălitura mea. NEGRUZZI, S. III 119.
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
iscălitúră s. f., g.-d. art. iscălitúrii; pl. iscălitúri
ISCĂLITÚRĂ s. semnătură, (livr.) apostilă, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)
ISCĂLITÚRĂ ~i f. Numele de familie al unei persoane (uneori cu inițiala prenumelui, eventual și a patronimicului) scris de ea însăși pe un document sau la sfârșitul unui text (scrisoare, articol etc.) pentru a confirma exactitatea, sinceritatea celor relatate sau pentru a-și asuma o anumită responsabilitate; semnătură. /a iscăli + suf. ~Itura
iscălitură f. semnătură.
iscălitúră f., pl. ĭ. Semnătură, numele cuĭva scris pe ceva: scrie scrisoarea și pune-țĭ iscălitura!
ISCĂLITU s. semnătură, (înv. și reg.) subscriere, (înv.) subscripție, subsemnătură, (rusism înv.) podpiscă. (~ de pe un document.)

iscălitură dex

Intrare: iscălitură
iscălitură substantiv feminin