iscăli definitie

12 definiții pentru iscăli

ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu.
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A(-și) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc., a(-și) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – Cf. sl. iskaljati, iskalu.
ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. Intranz. și refl. A-și scrie numele sub textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanțe etc. (în semn de încuviințare, de recunoaștere, de admitere); a semna, a-și pune semnătura. Iscălim în cartea groasă a muzeului care poartă pe fiecare pagină impresii, însemnări, zeci și zeci de iscălituri. STANCU, U.R.S.S. 201. Iară el, Isaiia Teodorescu se iscălea. CREANGĂ, A. 135. Ei, fie! dacă-i așa... Iaca iscălesc. ALECSANDRI, T. I 320. ◊ Tranz. (Complementul indică textul sau documentul în discuție) Îl făcuseră... să iscălească... polițe. C. PETRESCU, Î. II 238. Mi-au spus curat că nu vor să iscălească raportul, pînă ce nu li s-o da cîte o mie de franci. VLAHUȚĂ, O. A. III 8. Vodă a iscălit constituția, văzîndu-se silit de popor. GHICA, A. 39.
iscălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 să iscăleáscă
iscălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. iscăleáscă
ISCĂLÍ vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)
iscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-și pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ „eu vreau” (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Șeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati „a păta”, cf. bg. iskaljam „a murdări”, datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicații par posibile. – Der. iscălitură, s. f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv.
A ISCĂLÍ ~ésc 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A autentifica prin iscălitură; a adeveri prin semnătură; a semna. 2. intranz. A pune iscălitura sub un text, într-un registru sau într-un act oficial; a semna. /<sl. iskaljati, iskalu
iscălì v. a semna, a subscrie. [Slav. ISKALĬAȚI, a mânji: în vremile trecute, iscălitura celor ce nu știau carte se făcea prin punerea mâinii, a degetului sau a peceții; și mai târziu, pentru țărani a iscăli, mai cu seamă cu slove, era a pune talpa gâștii pe hârtie].
iscălésc v. tr. (vsl. iskalŭ, am cercetat, orĭ iskalĭati, a mînji, ca oameniĭ care, neștiind carte, iscălesc mînjind puțin hîrtia cu degetu pus în cerneală). Semnez, subsemnez, subscriŭ: a iscăli o scrisoare, o poliță. V. refl. Îmĭ scriŭ numele: proștiĭ se iscălesc pe toate zidurile.
ISCĂLI vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A ~ un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te ~ aici.)
iscălí, iscălesc. v. t. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură, cu un creion sublimat.

iscăli dex

Intrare: iscăli
iscăli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a