irmos definitie

10 definiții pentru irmos

IRMÓS, irmoase, s. n. Primul vers sau prima strofă dintr-o cântare bisericească. – Din sl. irmosŭ.
IRMÓS, irmoase, s. n. Primul vers sau prima strofă dintr-o cântare bisericească. – Din sl. irmosŭ.
IRMÓS, irmoase, s. n. Versul cu care începe o cîntare bisericească și care arată cuprinsul și melodia celorlalte versuri. Începu a cînta cu glas gros acest irmos. STĂNOIU, C. I. 99. Începea a-i cînta irmosul următori, pe glas al doilea. CREANGĂ, A. 139.
irmós s. n., pl. irmoáse
irmós s. n., pl. irmoáse
irmós (irmoáse), s. n. – Antifon, versul inițial din oricare imn bisericesc. Gr. εἰρμός, în parte prin intermediul sl. irmosu. Sec. XVIII. – Der. irmologhion, s. n. (referitor la imn), din gr. εἰρμολόγιον.
IRMÓS ~oáse n. arh. Început al unei cântări bisericești. /<sl. irmosu
irmos n. melodia după care se intonează cântările bisericești: începe a cânta irmosul următor pe glas al doilea. [Gr. mod,].
irmós n., pl. oase (ngr. irmós, vgr. eirmós, serie, rînduĭală, irmos; vsl. rus. irmósŭ). Vers biblic pus în fruntea unuĭ tropar și după a căruĭ melodie se cîntă versurile următoare.
irmos (Biz.) (< gr. εἱρμός [eirmos], „legătură, urmare, înlănțuire”), prima strofă sau tropar* din poemul condac* sau din fruntea fiecărei ode (3) a canonului (2). I. este alcătuit, la unii autori, din 3-13 versuri iar la alții din 20-30. Potrivit legii izosilabei i. și troparele au riguros același număr de silabe, iar potrivit aceleia a homotoniei, troparele reproduc toate accentele (III, 1) ritmice ale i., servind ca punct de plecare acrostihului*, determină forma tuturor strofelor, asigurând unitatea poemului (canonului). Până astăzi, odele poartă în fruntea lor uneori i. întreg; alteori numai primele cuvinte, pentru a indica melodia pe care se vor cânta troparele odei respective. I. canonului de la utrenia* sărbătorilor mari se numesc catavasii*. V.: automelă; prosomie. Ant.: idiomelă, automelă.

irmos dex

Intrare: irmos
irmos substantiv neutru