iritat definitie

2 intrări

19 definiții pentru iritat

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRITÁT, -Ă, iritați, -te, adj. 1. Care se află în stare de enervare, de surescitare nervoasă, de mânie trecătoare; ațâțat, surescitat, enervat. 2. Care este inflamat, ușor congestionat. – V. irita.
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRITÁT, -Ă, iritați, -te, adj. 1. Care se află în stare de enervare, de surescitare nervoasă, de mânie trecătoare; ațâțat, surescitat, enervat. 2. Care este inflamat, ușor congestionat. – V. irita.
IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
IRITÁT, -Ă, iritați, -te, adj. Care se află în stare de iritare, de enervare, de mînie trecătoare; ațîțat, surescitat, enervat. Nu mai avu nimic de obiectat, deși păru puțin iritat. CAMIL PETRESCU, N. 93. Căpitanul... se frămînta iritat, neștiind cum să iasă din încurcătura în care intrase. BART, S. M. 102.
iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă
iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
IRITÁT adj. 1. v. inflamat. 2. v. enervat. 3. enervat, necăjit, v. nervos.
IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)
A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
IRITÁT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este ușor inflamat sau congestionat. 2) Care se află în stare de enervare. /v. a irita
irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.
*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.
IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)
IRITAT adj. 1. (MED.) congestionat, inflamat, (reg.) bobotit. (Plagă ~.) 2. agasat, enervat, plictisit, sîcîit, supărat, (livr.) tracasat, (pop.) zădărît. (Om ~.) 3. enervat, necăjit, nervos, supărat, surescitat, (înv. și reg.) scîrbit. (Era extrem de ~.)

iritat dex

Intrare: irita
irita verb grupa I conjugarea I
Intrare: iritat
iritat adjectiv