Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

23 defini╚Ťii pentru iritare

IRIT├ü, ir├şt, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) enerva, a (se) ├«nfuria. 2. A (se) produce o u╚Öoar─â congestie sau o inflama╚Ťie dureroas─â. ÔÇô Din fr. irriter, lat. irritare.
IRIT├üRE, irit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) irita ╚Öi rezultatul ei; enervare, irita╚Ťie. ÔÇô V. irita.
IRIT├ü, ir├şt, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) enerva, a (se) ├«nfuria. 2. A (se) produce o u╚Öoar─â congestie sau o inflama╚Ťie dureroas─â. ÔÇô Din fr. irriter, lat. irritare.
IRIT├üRE, irit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) irita ╚Öi rezultatul ei; enervare, irita╚Ťie. ÔÇô V. irita.
IRIT├ü, ir├şt, vb. I. 1. Refl. A se sup─âra, a se m├«nia. Las─â-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat a╚Öa de grozav din ceart─â, ├«nc├«t i-a venit un fel de-nec─âciune. CARAGIALE, P. 22. ÔŚŐ Tranz. Zgomotul ├«l irit─â peste m─âsur─â. 2. Tranz. A stingheri func╚Ťiunea unui organ, a produce o u╚Öoar─â congestie sau inflama╚Ťie. Din c├«nd ├«n c├«nd ridic─â ochii ro╚Öii Umfla╚Ťi ╚Öi irita╚Ťi de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
IRIT├üRE, irit─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a (se) irita ╚Öi rezultatul ei; enervare, izbucnire de m├«nie trec─âtoare. Iritarea dumitale este... explicabil─â. GALAN, Z. R. 357.
irit├í (a ~) vb., ind. prez. 3 ir├şt─â
iritáre s. f., g.-d. art. iritắrii; pl. iritắri
irit├í vb., ind. prez. 1 sg. ir├şt, 3 sg. ╚Öi pl. ir├şt─â
iritáre s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
IRITÁRE s. 1. v. inflamare. 2. v. enervare. 3. v. nervozitate.
IRIT├ü vb. I. 1. tr., refl. A (se) sup─âra, a (se) m├ónia. 2. tr. A produce o congestie, o inflama╚Ťie u╚Öoar─â. [P.i. ir├şt. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
IRIT├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a (se) irita ╚Öi rezultatul ei; enervare; irita╚Ťie. [< irita].
IRIT├ü vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) sup─âra. II. tr. a produce o congestie, o inflama╚Ťie u╚Öoar─â. (< fr. /sÔÇÖ/irriter, lat. irritare)
A IRIT├ü ir├şt tranz. A face s─â se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
A SE IRIT├ü m─â ir├şt intranz. 1) A deveni din ce ├«n ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre ╚Ťesuturi, organe etc.) A ajunge ├«n stare de irita╚Ťie. /<fr. irriter, lat. irritare
irit├á v. 1. a se aprinde de m├ónie; 2. a ├«nt─âr├óta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere ├«ntrÔÇÖun organ.
*ir├şt ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (lat. irrito, -├íre, din hirritare, rud─â cu hirrire, a h├«r├«i. V. ├«nt─âr├«t). Sup─âr, ├«nfuri─ş: vorba asta l-a iritat. Excit (a╚Ť├«╚Ť) tare: a irita poftele. Med. Inflamez pu╚Ťin: bronchiile bolnavulu─ş ├«s iritate.
*irita╚Ťi├║ne f. (lat. irrit├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a irita. Starea une─ş persoane iritate, unu─ş organ iritat. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.
IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a nec─âji, a plictisi, a s├«c├«i, a sup─âra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a z─âd─âr├«, (reg.) a z─âh─âtui, (Mold.) a chih─âi, (Ban.) a z─âg─âlui, (Mold. ╚Öi Bucov.) a z─âh─âi, (├«nv.) a sc├«rbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scocior├«. (├Äl ~ cu insisten╚Ťele.)
IRITARE s. 1. (MED.) congestionare, inflamare, inflama╚Ťie, obrinteal─â, obrintire, obrintit, obrintitur─â, umflare, (reg.) bobotire. (~ unei pl─âgi.) 2. agasare, enervare, plictisire, s├«c├«ial─â, s├«c├«ire, (livr.) tracasare, (pop.) z─âd─âr├«re. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 3. enervare, irascibilitate, iritabilitate, irita╚Ťie, necaz, nervozitate, sup─ârare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) n─âduf. (Stare de ~ trec─âtoare.)
IRITARE. Subst. Iritare, irita╚Ťie, enervare, exasperare; excitare, surescitare, surescita╚Ťie, sup─ârare, nec─âjire, a╚Ť├«╚Ťare, ├«nt─âritare, iritabilitate, irascibilitate, nervozitate, m├«nie, furie. Nelini╚Öte, ner─âbdare, tensiune (fig.), agita╚Ťie, impacien╚Ť─â (livr.); febrilitate (fig.), ├«nfrigurare. Cic─âleal─â, cic─âlire, pis─âlogeal─â (fam.), pis─âgeal─â (fam.), s├«c├«ial─â, ╚Öican─â, ╚Öicanare. Ceart─â, g├«lceav─â (pop.), sfad─â (pop.), sf─âd─âlie (reg.); ar╚Ťag (pop. ╚Öi fam.), ╚Ť├«fn─â (pop.). Cert─âre╚Ť, g├«lcevitor (pop.), sfadnic (pop.). Adj. Iritat, enervat, exasperat, surescitat, sup─ârat, nec─âjit, m├«niat, ├«nfuriat, ├«nt─âr├«tat, a╚Ť├«╚Ťat, cu capsa pus─â, scos din fire; nelini╚Ötit, agitat (fig.), febril (fig.), ├«nfrigurat (fig.), impacient (livr.). Iritabil, irascibil, surescitabil, nervos, nevricos (fam.), sup─âr─âcios, nec─âjicios (├«nv. ╚Öi reg.), m├«nios, furios, furibund, nest─âp├«nit, repezit. Cert─âre╚Ť, ar╚Ť─âgos (pop. ╚Öi fam.), ╚Ť├«fnos (pop.), g├«lcevitor (pop.), sf─âd─âu╚Ö (reg.). Iritant, enervant, exasperant, ├«nnebunitor, surescitant, agasant, sup─âr─âtor, cic─âlitor, s├«c├«itor, ╚Öicanator. Vb. A fi iritat, a fi enervat. A se irita, a se enerva, a se sup─âra, a se nec─âji, a se m├«nia, a se ├«nfuria, a-╚Öi ie╚Öi din fire, a-╚Öi ie╚Öi din ╚Ť├«╚Ť├«ni (balamale), a-i s─âri ╚Ťand─âra, a-i s─âri mu╚Ötarul, a-╚Öi pierde s─ârita, a-╚Öi pierde cump─âtul, a se nelini╚Öti, a se agita (fig.), a se impacienta (livr.). A irita, a enerva, a exaspera, a surescita, a sup─âra, a nec─âji, a ├«nt─âr├«ta, a m├«nia, a ├«nfuria, a pune nervii la ├«ncercare, a scoate din s─ârite, a scoate din pepeni (din ╚Ť├«╚Ť├«ni, din fire, din r─âbd─âri), a c─âlca (cuiva) pe nervi. A cic─âli, a s├«c├«i, a ╚Öicana, a pis─âlogi (fam.), a pisa (fig.), a pis─âgi (fam.), a dond─âni (pop., rar), a cetera (reg., fig.), a nu l─âsa ├«n pace, a bate la cap. A se certa, a se g├«lcevi (pop.), a se sf─âdi (pop.). V. ceart─â, m├«nie, nelini╚Öte, nest─âp├«nire, sup─ârare, temperament.

Iritare dex online | sinonim

Iritare definitie

Intrare: irita
irita verb grupa I conjugarea I
Intrare: iritare
iritare substantiv feminin