iritare definitie

2 intrări

23 definiții pentru iritare

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, iritație. – V. irita.
IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
IRITÁRE, iritări, s. f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare, izbucnire de mînie trecătoare. Iritarea dumitale este... explicabilă. GALAN, Z. R. 357.
iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă
iritáre s. f., g.-d. art. iritắrii; pl. iritắri
iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
iritáre s. f., g.-d. art. iritării; pl. iritări
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
IRITÁRE s. 1. v. inflamare. 2. v. enervare. 3. v. nervozitate.
IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
IRITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) irita și rezultatul ei; enervare; iritație. [< irita].
IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)
A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.
*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.
*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.
IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)
IRITARE s. 1. (MED.) congestionare, inflamare, inflamație, obrinteală, obrintire, obrintit, obrintitură, umflare, (reg.) bobotire. (~ unei plăgi.) 2. agasare, enervare, plictisire, sîcîială, sîcîire, (livr.) tracasare, (pop.) zădărîre. (~ cuiva cu tot felul de fleacuri.) 3. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritație, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)
IRITARE. Subst. Iritare, iritație, enervare, exasperare; excitare, surescitare, surescitație, supărare, necăjire, ațîțare, întăritare, iritabilitate, irascibilitate, nervozitate, mînie, furie. Neliniște, nerăbdare, tensiune (fig.), agitație, impaciență (livr.); febrilitate (fig.), înfrigurare. Cicăleală, cicălire, pisălogeală (fam.), pisăgeală (fam.), sîcîială, șicană, șicanare. Ceartă, gîlceavă (pop.), sfadă (pop.), sfădălie (reg.); arțag (pop. și fam.), țîfnă (pop.). Certăreț, gîlcevitor (pop.), sfadnic (pop.). Adj. Iritat, enervat, exasperat, surescitat, supărat, necăjit, mîniat, înfuriat, întărîtat, ațîțat, cu capsa pusă, scos din fire; neliniștit, agitat (fig.), febril (fig.), înfrigurat (fig.), impacient (livr.). Iritabil, irascibil, surescitabil, nervos, nevricos (fam.), supărăcios, necăjicios (înv. și reg.), mînios, furios, furibund, nestăpînit, repezit. Certăreț, arțăgos (pop. și fam.), țîfnos (pop.), gîlcevitor (pop.), sfădăuș (reg.). Iritant, enervant, exasperant, înnebunitor, surescitant, agasant, supărător, cicălitor, sîcîitor, șicanator. Vb. A fi iritat, a fi enervat. A se irita, a se enerva, a se supăra, a se necăji, a se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire, a-și ieși din țîțîni (balamale), a-i sări țandăra, a-i sări muștarul, a-și pierde sărita, a-și pierde cumpătul, a se neliniști, a se agita (fig.), a se impacienta (livr.). A irita, a enerva, a exaspera, a surescita, a supăra, a necăji, a întărîta, a mînia, a înfuria, a pune nervii la încercare, a scoate din sărite, a scoate din pepeni (din țîțîni, din fire, din răbdări), a călca (cuiva) pe nervi. A cicăli, a sîcîi, a șicana, a pisălogi (fam.), a pisa (fig.), a pisăgi (fam.), a dondăni (pop., rar), a cetera (reg., fig.), a nu lăsa în pace, a bate la cap. A se certa, a se gîlcevi (pop.), a se sfădi (pop.). V. ceartă, mînie, neliniște, nestăpînire, supărare, temperament.

iritare dex

Intrare: irita
irita verb grupa I conjugarea I
Intrare: iritare
iritare substantiv feminin