IRITABILITÁTE, iritabilități, s. f. Proprietatea de a se irita (ușor); starea celui iritabil; irascibilitate. ♦ (Fiziol.) Proprietate generală a materiei vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr. irritabilité, lat. irritabilitas, -atis.

IRITABILITÁTE, iritabilități, s. f. Proprietatea de a se irita ușor; starea celui iritabil; irascibilitate. ♦ (Fiziol.) Proprietate generală a materiei vii de a reacționa la acțiunea anumitor factori externi prin modificarea metabolismului. – Din fr. irritabilité, lat. irritabilitas, -atis.

IRITABILITÁTE s. f. Starea în care se găsește o persoană iritabilă, înclinația de a ajunge ușor într-o stare de iritație; irascibilitate. V. nervozitate. Anii trec, și împreună cu ei crește, pe de o parte nemulțumirea și iritabilitatea lui Dragomir, pe de alta ura Ancei. GHEREA, ST. CR. II 258.

iritabilitáte s. f., g.-d. art. iritabilitắții; pl. iritabilitắți

iritabilitáte s. f., g.-d. art. iritabilității; pl. iritabilități

IRITABILITÁTE s. v. nervozitate.

IRITABILITÁTE s.f. Stare de iritație; fire ușor iritabilă; irascibilitate. ♦ Însușire a materiei vii de a reacționa la stimuli. [Cf. fr. irritabilité, lat. irritabilitas].

IRITABILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi iritabil. 2. proprietate a materiei vii de a reacționa la stimuli. (< fr. irritabilité, lat. irritabilitas)

IRITABILITÁTE f. 1) Caracter iritabil. 2) Stare iritabilă. 3) Proprietate a organismelor vii de a reacționa la acțiunea factorilor interni și externi. [G.-D. iritabilității] /<fr. irritabilité, lat. irritabilitas, ~atis

iritabilitate f. caracterul celui iritabil.

*iritabilitáte f. (d. iritabil). Caracteru de a fi iritabil.

IRITABILITATE s. enervare, irascibilitate, iritare, iritație, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)