IRITÁȚIE, iritații, s. f. 1. Stare de enervare, de surescitare nervoasă; iritare. 2. Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. – Din fr. irritation, lat. irritatio.

IRITÁȚIE, iritații, s. f. 1. Stare de enervare, de surescitare nervoasă; iritare. 2. Congestie ușoară sau inflamație (dureroasă) a unui organ, a pielii etc. – Din fr. irritation, lat. irritatio.

IRITÁȚIE, iritații, s. f. 1. Iritare. 2. Excitare anormală sau inflamație a unui organ.

iritáție (-ți-e) s. f., art. iritáția (-ți-a), g.-d. art. iritáției; pl. iritáții, art. iritáțiile (-ți-i-)

iritáție s. f. (sil. -ți-e), art. iritáția (sil. -ți-a), g.-d. art. iritáției; pl. iritáții, art. iritáțiile (sil. -ți-i-)

IRITÁȚIE s. 1. v. inflamație. 2. v. nervozitate.

IRITÁȚIE s.f. 1. Enervare, izbucnire de mânie; iritare. 2. Excitare anormală, inflamație a unui organ. [Gen. -iei, var. iritațiune s.f. / cf. fr. irritation, lat. irritatio].

IRITÁȚIE s. f. 1. iritare. 2. congestie, inflamație ușoară a unui organ. (< fr. irritation, lat. irritatio)

IRITÁȚIE ~i f. 1) Stare a unei persoane iritate. 2) Umflare și înroșire ușoară a unui organ sau țesut. [G.-D. iritației; Sil. -ți-e] /<fr. irritation, lat. irritatio, ~onis

iritați(un)e f. 1. acțiunea de a irita; 2. starea persoanei iritate; 3. starea unui organ prea excitat.

*iritațiúne f. (lat. irritátio, -ónis). Acțiunea de a irita. Starea uneĭ persoane iritate, unuĭ organ iritat. – Și -áție și -áre.

IRITAȚIE s. 1. (MED.) congestie, inflamație. (Are o ~ la ochi.) 2. enervare, irascibilitate, iritabilitate, iritare, necaz, nervozitate, supărare, surescitabilitate, surescitare, (pop.) năduf. (Stare de ~ trecătoare.)