Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru irit─â

IRIT├ü, ir├şt, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) enerva, a (se) ├«nfuria. 2. A (se) produce o u╚Öoar─â congestie sau o inflama╚Ťie dureroas─â. ÔÇô Din fr. irriter, lat. irritare.
IR├ŹT─é, irite, s. f. Inflama╚Ťie a irisului, care se manifest─â prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contrac╚Ťia pupilei, decolorarea irisului etc. ÔÇô Din fr. iritis.
IRIT├ü, ir├şt, vb. I. Tranz. ╚Öi refl. 1. A (se) enerva, a (se) ├«nfuria. 2. A (se) produce o u╚Öoar─â congestie sau o inflama╚Ťie dureroas─â. ÔÇô Din fr. irriter, lat. irritare.
IR├ŹT─é, irite, s. f. Inflama╚Ťie a irisului, care se manifest─â prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contrac╚Ťia pupilei, decolorarea irisului etc. ÔÇô Din fr. iritis.
IRIT├ü, ir├şt, vb. I. 1. Refl. A se sup─âra, a se m├«nia. Las─â-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat a╚Öa de grozav din ceart─â, ├«nc├«t i-a venit un fel de-nec─âciune. CARAGIALE, P. 22. ÔŚŐ Tranz. Zgomotul ├«l irit─â peste m─âsur─â. 2. Tranz. A stingheri func╚Ťiunea unui organ, a produce o u╚Öoar─â congestie sau inflama╚Ťie. Din c├«nd ├«n c├«nd ridic─â ochii ro╚Öii Umfla╚Ťi ╚Öi irita╚Ťi de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
irit├í (a ~) vb., ind. prez. 3 ir├şt─â
ir├şt─â s. f., g.-d. art. ir├ştei; pl. ir├şte
irit├í vb., ind. prez. 1 sg. ir├şt, 3 sg. ╚Öi pl. ir├şt─â
ir├şt─â s. f., pl. ir├şte
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
IRIT├ü vb. I. 1. tr., refl. A (se) sup─âra, a (se) m├ónia. 2. tr. A produce o congestie, o inflama╚Ťie u╚Öoar─â. [P.i. ir├şt. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
IR├ŹT─é s.f. (Med.) Inflama╚Ťie a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].
IRIT├ü vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) sup─âra. II. tr. a produce o congestie, o inflama╚Ťie u╚Öoar─â. (< fr. /sÔÇÖ/irriter, lat. irritare)
IR├ŹT─é s. f. inflama╚Ťie a irisului (I, 2). (< fr. iritis)
A IRIT├ü ir├şt tranz. A face s─â se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
A SE IRIT├ü m─â ir├şt intranz. 1) A deveni din ce ├«n ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre ╚Ťesuturi, organe etc.) A ajunge ├«n stare de irita╚Ťie. /<fr. irriter, lat. irritare
irit├á v. 1. a se aprinde de m├ónie; 2. a ├«nt─âr├óta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere ├«ntrÔÇÖun organ.
*ir├şt ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (lat. irrito, -├íre, din hirritare, rud─â cu hirrire, a h├«r├«i. V. ├«nt─âr├«t). Sup─âr, ├«nfuri─ş: vorba asta l-a iritat. Excit (a╚Ť├«╚Ť) tare: a irita poftele. Med. Inflamez pu╚Ťin: bronchiile bolnavulu─ş ├«s iritate.
IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a nec─âji, a plictisi, a s├«c├«i, a sup─âra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a z─âd─âr├«, (reg.) a z─âh─âtui, (Mold.) a chih─âi, (Ban.) a z─âg─âlui, (Mold. ╚Öi Bucov.) a z─âh─âi, (├«nv.) a sc├«rbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scocior├«. (├Äl ~ cu insisten╚Ťele.)

Irit─â dex online | sinonim

Irit─â definitie

Intrare: irit─â
irit─â substantiv feminin
Intrare: irita
irita verb grupa I conjugarea I