irită definitie

2 intrări

19 definiții pentru irită

IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.
IRITÁ, irít, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) enerva, a (se) înfuria. 2. A (se) produce o ușoară congestie sau o inflamație dureroasă. – Din fr. irriter, lat. irritare.
IRÍTĂ, irite, s. f. Inflamație a irisului, care se manifestă prin dureri locale, imposibilitate de a suporta lumina, prin contracția pupilei, decolorarea irisului etc. – Din fr. iritis.
IRITÁ, irít, vb. I. 1. Refl. A se supăra, a se mînia. Lasă-l... nu te mai irita. SLAVICI, O. I 389. S-a iritat așa de grozav din ceartă, încît i-a venit un fel de-necăciune. CARAGIALE, P. 22. ◊ Tranz. Zgomotul îl irită peste măsură. 2. Tranz. A stingheri funcțiunea unui organ, a produce o ușoară congestie sau inflamație. Din cînd în cînd ridică ochii roșii Umflați și iritați de fum. CAMIL PETRESCU, V. 100.
iritá (a ~) vb., ind. prez. 3 irítă
irítă s. f., g.-d. art. irítei; pl. iríte
iritá vb., ind. prez. 1 sg. irít, 3 sg. și pl. irítă
irítă s. f., pl. iríte
IRITÁ vb. 1. v. inflama. 2. v. enerva.
IRITÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) supăra, a (se) mânia. 2. tr. A produce o congestie, o inflamație ușoară. [P.i. irít. / < fr. irriter, it., lat. irritare].
IRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a irisului. [Cf. fr. iritis, it. irite].
IRITÁ vb. I. tr., refl. a (se) enerva, a (se) supăra. II. tr. a produce o congestie, o inflamație ușoară. (< fr. /s’/irriter, lat. irritare)
IRÍTĂ s. f. inflamație a irisului (I, 2). (< fr. iritis)
A IRITÁ irít tranz. A face să se irite; a enerva. /<fr. irriter, lat. irritare
A SE IRITÁ mă irít intranz. 1) A deveni din ce în ce mai nervos; a se enerva. 2) (despre țesuturi, organe etc.) A ajunge în stare de iritație. /<fr. irriter, lat. irritare
irità v. 1. a se aprinde de mânie; 2. a întărâta foarte: a irita nervii; 3. Med. a cauza durere într’un organ.
*irít și -éz, a v. tr. (lat. irrito, -áre, din hirritare, rudă cu hirrire, a hîrîi. V. întărît). Supăr, înfuriĭ: vorba asta l-a iritat. Excit (ațîț) tare: a irita poftele. Med. Inflamez puțin: bronchiile bolnavuluĭ îs iritate.
IRITA vb. 1. (MED.) a (se) congestiona, a (se) inflama, a (se) obrinti, (reg.) a (se) boboti. (Plaga s-a ~.) 2. a agasa, a enerva, a indispune, a necăji, a plictisi, a sîcîi, a supăra, (livr.) ia tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistențele.)

irită dex

Intrare: irită
irită substantiv feminin
Intrare: irita
irita verb grupa I conjugarea I