16 definiții pentru iridiu
IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [
Var.:
irídium s. n.] – Din
fr. iridium. IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [
Var.:
irídium s. n.] – Din
fr. iridium. IRÍDIU s. n. Metal greu, alb-argintiu, mai dur decît platina, cu temperatura de topire foarte înaltă; se întrebuințează, în stare pură, la fabricarea unor aliaje speciale. – Variantă:
irídium (BARANGA, I. 169)
s. n. irídiu [diu
pron. diu]
s. n.,
art. irídiul;
simb. Ir
irídiu s. n. [-diu pron. -diu], art. irídiul; simb. Ir[1] IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].
IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)
IRÍDIU n. Metal alb-argintiu, foarte dur, având diferite întrebuințări (la fabricarea instrumentelor chirurgicale, etaloanelor de măsurat etc.). [Sil. -diu] /<fr. iridium[1] iridiu n. metal alb, descoperit în mineraiurile de platină.
*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V.
iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într’unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.
Ir, simbol chimic pentru iridiu. IRÍDIU (< fr. {i}; {s} lat. iris, iridis „curcubeu”) s. n. Element chimic (Ir; nr. at. 77, m. at. 192,22, p. t. 2.410°C, p. f. 4.130°C); metal alb-argintiu din familia platinei, caracterizat printr-o mare duritate și rezistență chimică, întrebuințat la confecționarea termoelementelor, a creuzetelor, a etaloanelor pentru greutăți și lungimi (în aliaj cu platina), a vârfurilor de peniță pentru stilouri (în aliaj cu osmiu) etc. A fost descoperit de chimistul britanic S. Tennant în 1804. Iridiu dex online | sinonim
Iridiu definitie
Intrare: iridiu
iridiu substantiv neutru (numai) singular
iridium substantiv neutru (numai) singular