ipotecare definitie

29 definiții pentru ipotecare

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.
IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.
IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. (În economia capitalistă, cu privire la bunuri imobile) A da în garanție la contractarea unui împrumut, printr-un act legal, încheiat de părți în fața autorităților judiciare. Și-a ipotecat moșia.
IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. (În economia capitalistă) Acțiunea de a ipoteca. Ipotecarea unei case.
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri
ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze
ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. sg. ipotecáră, pl. ipotecáre
ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări
IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
IPOTECÁRE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)
IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].
IPOTECÁR, -Ă adj. 1. Care are drept de ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. [Cf. fr. hypothécaire].
IPOTECÁRE s.f. Acțiunea de a ipoteca. [< ipoteca].
IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)
IPOTECÁR, -Ă adj. garantat printr-o ipotecă. ♦ credit ~ = credit care are la bază însăși proprietatea ce face obiectul împrumutului convenit prin ipotecă. (< fr. hypothécaire)
A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer
ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.
ipotecar a. care are, care dă drept ipotecă.
*ipotecár, -ă adj. (lat. hypothecarius). Jur. Care are saŭ dă drept de ipotecă: creditor ipotecar, datorie ipotecară. Relativ la ipotecĭ. Casă ipotecară, care te împrumută dacă ipotechezĭ ceva. Adv. Pin ipotecă.
*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.
IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
IPOTECARE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)
IPOTECÁR, -Ă (< fr., lat.) adj. (Despre o creanță, un creditor) Garantat printr-o ipotecă. ◊ (În sens bancar) Contract i. = contract sau înțelegere care permite unei bănci sau unui creditor să utilizeze garanțiile pentru un împrumut, în cazul în care acesta nu poate fi plătit la scadența finală.

ipotecare dex

Intrare: ipoteca
ipoteca verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: ipotecare
ipotecare substantiv feminin
Intrare: ipotecar
ipotecar adjectiv