IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.

IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. – Din fr. hypothéquer.

IPOTECÁR, -Ă, ipotecari, -e, adj. 1. (Despre o creanță, un creditor) Care are drept de ipotecă, garantat printr-o ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. – Din fr. hypothécaire.

IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. Acțiunea de a ipoteca și rezultatul ei. – V. ipoteca.

IPOTECÁ, ipotechez, vb. I. Tranz. (În economia capitalistă, cu privire la bunuri imobile) A da în garanție la contractarea unui împrumut, printr-un act legal, încheiat de părți în fața autorităților judiciare. Și-a ipotecat moșia.

IPOTECÁRE, ipotecări, s. f. (În economia capitalistă) Acțiunea de a ipoteca. Ipotecarea unei case.

ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză

ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. ipotecáră, pl. ipotecáre

ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecắrii; pl. ipotecắri

ipotecá vb., ind. prez. 1 sg. ipotechéz, 3 sg. și pl. ipotecheáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ipotechéze

ipotecár adj. m., pl. ipotecári; f. sg. ipotecáră, pl. ipotecáre

ipotecáre s. f., g.-d. art. ipotecării; pl. ipotecări

IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

IPOTECÁRE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)

IPOTECÁ vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -chează. / cf. fr. hypothéquer].

IPOTECÁR, -Ă adj. 1. Care are drept de ipotecă. 2. Privitor la o ipotecă. [Cf. fr. hypothécaire].

IPOTECÁRE s.f. Acțiunea de a ipoteca. [< ipoteca].

IPOTECÁ vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypothéquer)

IPOTECÁR, -Ă adj. garantat printr-o ipotecă. ♦ credit ~ = credit care are la bază însăși proprietatea ce face obiectul împrumutului convenit prin ipotecă. (< fr. hypothécaire)

A IPOTECÁ ~chéz tranz. (bunuri imobile) A împovăra cu o ipotecă; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypothéquer

ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.

ipotecar a. care are, care dă drept ipotecă.

*ipotecár, -ă adj. (lat. hypothecarius). Jur. Care are saŭ dă drept de ipotecă: creditor ipotecar, datorie ipotecară. Relativ la ipotecĭ. Casă ipotecară, care te împrumută dacă ipotechezĭ ceva. Adv. Pin ipotecă.

*ipotechéz, a -cá v. tr. (d. ipotecă; fr. hypothéquer). Jur. Pun ipotecă: șĭ-a ipotecat casa ca să capete banĭ cu împrumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.

IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)

IPOTECARE s. (JUR.) (pop.) zălogire. (~ unei case.)

IPOTECÁR, -Ă (< fr., lat.) adj. (Despre o creanță, un creditor) Garantat printr-o ipotecă. ◊ (În sens bancar) Contract i. = contract sau înțelegere care permite unei bănci sau unui creditor să utilizeze garanțiile pentru un împrumut, în cazul în care acesta nu poate fi plătit la scadența finală.