Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

26 defini╚Ťii pentru ipotec─â

IPOTEC├ü, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. ÔÇô Din fr. hypoth├ęquer.
IPOT├ëC─é, ipoteci, s. f. Drept real pe baza c─âruia creditorul poate vinde bunul imobil primit ├«n garan╚Ťie de la debitor, ├«n cazul c├ónd acesta nu ├«╚Öi pl─âte╚Öte ├«n termen datoria. ÔÇô Din fr. hypoth├Ęque.
IPOTEC├ü, ipotechez, vb. I. Tranz. A supune un bun imobil unei ipoteci. ÔÇô Din fr. hypoth├ęquer.
IPOT├ëC─é, ipoteci, s. f. Drept real pe baza c─âruia creditorul poate vinde bunul imobil primit ├«n garan╚Ťie de la debitor, ├«n cazul c├ónd acesta nu ├«╚Öi pl─âte╚Öte ├«n termen datoria. ÔÇô Din fr. hypoth├Ęque.
IPOTEC├ü, ipotechez, vb. I. Tranz. (├Än economia capitalist─â, cu privire la bunuri imobile) A da ├«n garan╚Ťie la contractarea unui ├«mprumut, printr-un act legal, ├«ncheiat de p─âr╚Ťi ├«n fa╚Ťa autorit─â╚Ťilor judiciare. ╚śi-a ipotecat mo╚Öia.
IPOT├ëC─é, ipoteci, s. f. (├Än economia capitalist─â) Drept real care greveaz─â un imobil pentru a se garanta plata unei crean╚Ťe; faptul de a ipoteca. Mo╚Öia mare ╚Öi bogat─â... l─âsat─â pe m├«na vechililor ╚Öi ├«nc─ârcat─â de ipoteci. C. PETRESCU, ├Ä. I 11.
ipotecá (a ~) vb., ind. prez. 3 ipotecheáză
ipot├ęc─â s. f., g.-d. art. ipot├ęcii; pl. ipot├ęci
ipotec├í vb., ind. prez. 1 sg. ipotech├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. ipoteche├íz─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ipotech├ęze
ipot├ęc─â s. f., g.-d. art. ipot├ęcii; pl. ipot├ęci
IPOTECÁ vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
IPOTÉCĂ s. (JUR.) (pop.) zălog. (Are o ~ pe casă.)
IPOTEC├ü vb. I. tr. A supune (un imobil etc.) unei ipoteci. [P.i. 3,6 -cheaz─â. / cf. fr. hypoth├ęquer].
IPOT├ëC─é s.f. Drept real care greveaz─â un imobil, un teren etc. al c─ârui proprietar l-a dat ca garan╚Ťie creditorului s─âu; faptul de a ipoteca. [Cf. fr. hypoth├Ęque, lat. hypoteca, gr. hypoteke].
IPOTEC├ü vb. a supune (un imobil etc.) unei ipoteci. (< fr. hypoth├ęquer)
IPOT├ëC─é s. f. mod de garantare cu bunuri imobiliare (cl─âdiri, terenuri etc.) a unui credit. (< fr. hypoth├Ęque, lat. hypotheca, gr. hypotheke)
ipot├ęc─â (ipot├ęci), s. f. ÔÇô Drept pe baza c─âruia creditorul poate vinde bunul imobil primit ├«n garan╚Ťie. Gr. ߯ŤÇ╬┐╬Ş╬«¤░╬Ě (sec. XIX), ╚Öi apoi din fr. hypoth├Ęque. ÔÇô Der. (h)ipoteca, vb. (a pune ipotec─â); (h)ipotecar, adj. (care are drept de ipotec─â).
A IPOTEC├ü ~ch├ęz tranz. (bunuri imobile) A ├«mpov─âra cu o ipotec─â; a supune unei ipoteci; a greva. /<fr. hypoth├ęquer
IPOT├ëC─é ~ci f. Garan╚Ťie acordat─â unui creditor, prin care acesta are dreptul real asupra unui bun imobiliar (egal ├«n valoare cu un ├«mprumut) care apar╚Ťine debitorului. /<fr. hypoth├ęque, lat. hypoteca
amanet n. 1. obiect depus ca garan╚Ťie: ╚Öi-a pus casa amanet; 2. persoan─â l─âsat─â drept garan╚Ťie: ├«╚Öi deter─â copii amanet unul altuia B─éLC. [Turc. AMANET: ca termen juridic, amanet a c─âutat s─â ├«nlocueasc─â pe z─âlog, ce figureaz─â ├«n vechea legisla╚Ťiune, ╚Öi la r├óndul s─âu ├«ncepe s─â fie ├«nlocuit de neologismul ipotec─â].
ipotecà v. 1. a supune la ipotecă; 2. a da drept ipotecă.
ipotec─â f. drept dat creditorului pe un imobil al debitorului s─âu.
*ipot├ęc─â f., pl. ─ş (vgr. ß┐żypoth├ęke, depozit, amanet, d. ß┐żypotithemi, pun dedesupt; lat. hypoth├ęca. V. teac─â). Jur. Amanetarea unu─ş imobil, drept dat creditorulu─ş asupra unu─ş imobil al debitorulu─ş lu─ş ╚Öi care nu se perde dac─â debitoru vinde or─ş las─â altu─şa acest imobil.
*ipotech├ęz, a -c├í v. tr. (d. ipotec─â; fr. hypoth├ęquer). Jur. Pun ipotec─â: ╚Ö─ş-a ipotecat casa ca s─â capete ban─ş cu ├«mprumut. Fig. Angajez, leg: a ipoteca viitoru.
IPOTECA vb. (JUR.) (înv.) a supune. (A ~ un imobil.)
IPOTEC─é s. (JUR.) (pop.) z─âlog. (Are o ~ pe cas─â.)

Ipotec─â dex online | sinonim

Ipotec─â definitie

Intrare: ipotec─â
ipotec─â substantiv feminin
Intrare: ipoteca
ipoteca verb grupa I conjugarea a II-a