IOTACÍSM s. n. (Fon.) 1. Evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. 2. Iodizare. – Din fr. iotacisme.

IOTACÍSM s. n. (Fon.) 1. Evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. 2. Palatalizare a unei consoane sub influența unui iot; apariția unui iot înaintea unei vocale anterioare la început de cuvânt sau de silabă; iotacizare. – Din fr. iotacisme.

IOTACÍSM s. n. Iotacizare. – Pronunțat: io-.

iotacísm (io-) s. n.

iotacísm s. n. (sil. io-)

IOTACÍSM s. v. iotacizare.

IOTACÍSM s.n. 1. Folosire frecventă a sunetului i într-o limbă; iodizare. 2. Iotacizare. [Pron. io-. / < fr. iotacisme].

IOTACÍSM s. n. 1. folosire frecventă a sunetului i într-o limbă; iotacizare. ◊ aliterație constând în repetarea lui i consonantic. 2. evoluție a unei vocale sau a unui diftong spre i. (< fr. iotacisme)

IOTACÍSM n. lingv. Fenomen în limbă caracterizat prin iotacizarea sunetelor vocale. /<fr. iotacisme

*ĭotacízm n. (vgr. iotakismós, d. iôta, ĭota). Gram. Întrebuințarea deasă a sunetuluĭ saŭ litereĭ I în graĭ: ĭotacizmu e frecŭent la Greciĭ de azĭ și la Moldovenĭ.

IOTACISM s. (FON.) iodizare, iotacizare.

IOTACÍSM s. n. (< fr. iotacisme): 1. fenomen fonetic de folosire frecventă a sunetului i (iot) într-o limbă, ca element de palatalizare a unei consoane. 2. evoluția unei vocale sau a unui diftong spre ĭ (iot), ca de exemplu evoluția lui e, y, ei și oi, în limba greacă postclasică și modernă, la i.

iotacism (lat. iotacismus), denumire a aliterației când sunetul care se repetă este i (R): „Lumină lină lini lumini / Răsar din codri mari de crini.” (Ioan Alexandru)