IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici)o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota.

IÓTĂ s. f. (Pop. și fam.; în expr.) (Nici) o iotă = deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din ngr. ióta. Cf. fr., it. iota.

IÓTĂ s. f. (Numai în expr.) (Nici) o iotă = de loc, cîtuși de puțin, nimic. Nu credeau o iotă din istoria cu armata boierească. GALAN, Z. R. 251. Nu ieșise cu nici o iotă din literele reci ale regulamentelor și rămăsese surd la plîngerile și necazurile soldaților. CAMILAR, N. I 152. N-au voie... a schimba o iotă măcar din textul meu. CARAGIALE, O. VII 516. – Pronunțat: io-.

iótă (cantitate mică) (fam.) s. f. (în expr. (nici)o iotă)

iótă s. f. (sil. io-)

iótă s. f. – Deloc, nimic, cîtuși de puțin. Din gr. ἰῶτα, cu același sens ca jota „nimic”, din sp.

IÓTĂ ~e f. fam.: Nici o ~ nimic; defel. [Sil. io-tă] /<ngr. iota

iotă f. 1. numele grecesc al literei i; 2. fig. ceva foarte puțin: nu pot să schimb nicio iotă din hotărîrea mea ISP.

*ĭóta m. (vgr. ióta). Numele litereĭ I la Grecĭ: un ĭota, doĭ ĭota (saŭ doĭ de ĭota). S. f., pl. e. Nicĭ o ĭotă, nicĭ cel maĭ mic lucru: nu lipsește nicĭ o ĭotă. V. bechĭ și cirtă 1.