ionic definitie

23 definiții pentru ionic

IÓNIC2, -Ă, ionici, -ce, adj. Care aparține ionilor, care se referă la ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.
IONIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin proporții grandioase, prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.
IÓNIC1, -Ă, ionici, -ce, adj., s. n., s. m. 1. Adj., s. n. (Stil, ordin etc. arhitectonic) caracterizat prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. 2. Adj. (Despre construcții sau elemente arhitectonice) Care ține de ionic1 (1), care se referă la ionic1; în stil ionic1. 3. S. m., adj. m. (Picior de vers antic) format din patru silabe, două lungi și două scurte. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.
IÓNIC2, -Ă, ionici, -ce, adj. Care aparține ionilor, care se referă la ioni. [Pr.: i-o-] – Din fr. ionique.
IÓNIC1, -Ă, ionici, -e, adj. (Mai ales în expr. ) Stil (sau ordin) ionic = stil arhitectonic caracterizat prin coloane zvelte cu capitelul împodobit cu volute. – Pronunțat: i-o-.
IÓNIC2, -Ă, ionici, -e, adj. Care se referă la ioni. – Pronunțat: i-o-.
!iónic1 (arhit., lit., fiz.) (i-o-) adj. m., pl. iónici; f. iónică, pl. iónice
iónic2 (stil) (i-o-) s. n.
iónic (din Ionia) adj. m., (vers.) s. m. (sil. i-o-), pl. iónici; f. sg. iónică, pl. iónice
iónic (fiz.) adj. m. (sil. i-o-), pl. iónici; f. sg. iónică, pl. iónice
IÓNIC1, -Ă adj. Ordin ionic = ordin arhitectonic cu coloane zvelte, având capitelul împodobit cu volute, iar friza continuată și decorată cu basoreliefuri. [Pron. i-o-. / cf. lat. ionicus, fr. ionique].
IÓNIC2, -Ă adj. Care se referă la ioni. [< fr. ionique].
IÓNIC s.n. Picior de vers antic alcătuit din două silabe lungi și două scurte. [< lat. ionicus].
IÓNIC1, -Ă I. adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic cu coloane zvelte și capitelul cu două volute laterale. ◊ (despre elemente arhitectonice, clădiri) în stil ionic. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a cărui scară muzicală coincide cu aceea a modului major natural. II. s. m. picior de vers antic format din două silabe lungi și două scurte. ◊ (adj.) ritmul corespunzător. (< fr. ionique, lat. ionicus)
IÓNIC2, -Ă adj. care se referă la ioni. (< fr. ionique)
IÓNIC1 ~că (~ci, ~ce) 1): Stil (sau ordin) ~ unul dintre cele trei stiluri (sau ordine) ale vechii arhitecturi grecești, caracterizat prin coloane zvelte cu capitel împodobit cu două volute laterale. 2) (despre versuri) Care constă din patru silabe, dintre care două sunt lungi și două sunt scurte. [Sil. i-o] /<lat. ionicus, fr. ionique
IÓNIC2 ~că (~ci, ~ce) Care ține de ioni; propriu ionilor. /<fr. ionique
ionic a. V. Nume proprii.
Ionic a. Marea Ionică, partea Mediteranei între Italia de S. și Grecia: Insulele Ionice, grup de insule în Marea Ionică: ordin ionic, unul din cele cinci ordine de arhitectură greacă caracterizat printr’un capitel ornat de două spirale laterale.
*iónic, -ă adj. (lat. iónicus, vgr. ionikós). Din Ionia: dialectu ionic (unu din cele patru ale limbiĭ greceștĭ vechĭ). Filosofia ionică, o școală filosofică grecească după care toate lucrurile se reduceaŭ la un principiŭ unic: apa p. Talete, infinitu p. Anaximandru, aeru p. Anaximene. Ordinu ionic, unu din cele cincĭ stilurĭ arhitectonice greceștĭ caracterizat maĭ ales printr’un capitel ornat de doŭă volute laterale: coloană ionică, capitel ionic. Marea Ionică, între Italia de sud și Grecia. Insulele Ionice, niște insule în marea Ionică. Adv. În dialectu ionic: a scrie ionic.
ionic (< eponimul Ἴων, erou mitic, strămoșul ionienilor). I. (în prozodia* antică) Dipodie* alcătuită din două silabe lungi și două scurte (un piric* și un spondeu*). După felul cum sunt dispuse silabele, i. are două variante: i. major, cu spondeu la început (--UU) și i. minor, care începe piricul (UU--). II. 1. În sistemul modal al grecilor antici, i. era modul (I, 1) de sol (sinonim cu hiperlidicul, hipofrigicul sau iasticul). 2. În ev. med., i. a devenit mod (1, 3) de do și, ulterior, a evoluat dând naștere majorului* din sistemul tonal funcțional. V. tonalitate.
IONICĂ, Marea ~, parte a M. Mediterane cuprinsă între Italia la V, Grecia și Albania la E, comunicând cu M. Adriatică, la N. prin str. Otranto; 169 mii km2. Deschisă larg spre S, între capul Passero (Sicilia) și capul Matapan (Grecia). Ad. max.: 5.121 m (cea mai mare adâncime din M. Mediterană) în SE. Salinitate: peste 38‰. Pescuit. Pr. porturi: Patras, Corfu (Grecia), Taranto, Catania (Italia).
IONICE, Insulele ~ (IÓNIOI NÍSOI), arhipelag grecesc în M. Ionică, în lungul coastelor de V ale Greciei (2,3 mii km2; 191 mii loc., 1991), format din ins.: Corfu, Cefalonia, Zákinthos, Levkás, Itaca, Paxos, Kithira. Relief muntos (alt. max.: 1.623 m, în ins. Cefalonia). Orașe pr.: Corfu, Argostólion și Zákinthos. Se cultivă măslini, viță de vie, citrice. Creșterea animalelor. Pescuit. Turism. Sub autoritatea Greciei din 1864.

ionic dex

Intrare: ionic (adj.)
ionic adjectiv
  • silabisire: i-o-
Intrare: ionic (s.m.)
ionic substantiv masculin
  • silabisire: i-o-