ion definitie

2 intrări

71 definiții pentru ion

botéz sn [At: CORESI, ap. GCR I, 32/31 / Pl: (înv) ~ uri, ~ e, (rar) ~ i / E: boteza] 1 Taină a religiei creștine, destinată a șterge păcatul strămoșesc și care constă în cufundarea corpului celui ce se botează, de către preot, în cristelnița cu apă sfințită (în religia ortodoxă) sau în stropirea corpului cu apă (în religia catolică), ocazie cu care este primit și prenumele. 2 (Pex) Udare cu apă (în joacă). 3 (Îs) -ul de foc Prima luptă dintr-un război. 4 (Pre) Apă sfințită întrebuințată la botez(1) sau la Bobotează Si: agheasmă. 5 Botezare (a enoriașilor) cu agheasmă în prima zi a fiecărei luni și în ajunul Bobotezei. 6 Ospăț și petrecere organizate la botezul cuiva Si: cumetrie. 7 (Mar) Ceremonie de lansare la apă a unei nave noi.
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion.
IÓN, ioni, s. m. Atom, moleculă sau grupare de atomi care are un exces de sarcină electrică pozitivă sau negativă. [Pr.: i-on] – Din fr. ion.
IÓN, ioni, s. m. Atom (sau grup de atomi) încărcat cu electricitate. – Pronunțat: i-on.
ión (i-on) s. m., pl. ióni
ión s. m., pl. ióni
IÓN s. ion de hidrogen v. proton; ion negativ v. anion; ion pozitiv v. cation.
ION s.m. Atom sau grup de atomi încărcați cu electricitate. [Pron. i-on. / < fr. ion].
IÓN s. m. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi). (< fr. ion)
IÓN ~i m. Particulă alcătuită dintr-un atom sau un grup de atomi care poartă încărcătură electrică. [Sil. i-on] /<fr. ion
Ioan sau Ion (scurtat Io) m. numele inițial în titulatura Domnilor români: Ion Mateiu-Voevod și Domn a toată Țara Ungro-Vlahiei. [Acest nume ar veni dela Ioan I sau Ioanițiu, primul împărat al Ungro-Vlahilor].
Ion, fiul lui Xuthus, regele Peloponnesului (într-o altă versiune, al lui Apollo), și al Creusei, fiica regelui Erechtheus. La moartea tatălui său, a pornit cu război împotriva egialienilor. Selinus, regele acestora din urmă, i-a dat-o însă de soție pe fiica sa, Helice, lăsîndu-i totodată moștenire tronul. De la numele lui Ion țara a luat și ea numele de Ionia, iar locuitorii ei s-au numit ionieni.
ANESTIN 1. Ion A. (1847-1919, n. București), actor român. Interpret al personajelor din comediile lui Caragiale. 2. Victor A. (1875-1918, N. Bacău), ziarist român. Fiul lui A. (1) Popularizator al științelor, fondator al Societății Astronomice Române (1907). Autor al primului roman științifico-fantastic din literatura română („În anul 4000 sau o călătorie la Venus”). 3. Ion A. (a semnat și cu pseudonimul Ion Valentin) (1900-1963, n. București), grafician, pictor și scenograf român. Nepotul lui A. (2) Desene politice și caricaturi portrete șarjă din lumea teatrului.
ANGELESCU, Ion. N. (1885-1930, n. Tecuci), economist și om politic român de orientare neoliberală. Prof. univ. la București. Op. pr.: „Cunoașterea și conducerea pieței economice”, „Politica economică a României Mari”.
ANTON, Ion (Ioan) M. (1924-2011, n. sat Vintere, jud. Bihor), inginer român. Acad. (1974), prof. univ. la Timișoara. Studii și cercetări în domeniul cavitației și al mașinilor hidraulice („Fenomenul de cavitație”, „Turbine hidraulice”).
ANTONESCU, Ion (1882-1946, n. Pitești), mareșal și om politic român. A parcurs toate treptele ierarhiei militare, de la sublocotenent (1904) la general de brigadă (1931) și mareșal (1941). În timpul primului război mondial a fost colaborator de bază al generalului Prezan, contribuind la elaborarea planurilor de operații militare. Comandant al școlii de la Sibiu și al Școlii Superioare de Război (1927-1929, 1931-1933). Atașat militar al României la Paris (1922), Londra și Bruxelles (1923). Șef al Marelui Stat Major (1933-1934), ministru al Apărării Naționale (1937-1938) și ministru ad-interim al Aerului și Marinei (febr.-mart. 1938). A protestat energic împotriva acceptării notelor ultimative ale guvernului sovietic din 26-27 iun. 1940, cerînd apărarea teritoriului național; internat la mănăstirea Bistrița din dispoziția regelui Carol al II-lea. În urma dictatului de la Viena, A. a fost însărcinat, la 4 sept. 1940, cu formarea guvernului, fiind învestit cu puteri depline. A. a impus regelui Carol al II-lea să abdice (6 sept. 1940), succesiunea tronului revenind lui Mihai I. În ian. 1941, A. a înăbușit rebeliunea legionară. A condus țara prin decrete-legi. A promovat o politică externă alături de Germania și Italia. În iun. 1941 a decis intrarea României în război pentru recuperarea Basarabiei și a N Bucovinei și a continuat operațiunile militare și dincolo de Nistru. După înfrîngerea de la Stalingrad a permis și inițiat tratative secrete privind scoaterea țării din război. A fost înlăturat de la putere prin lovitura de stat de la 23 aug. 1944; preluat de Armata Roșie (sep. 1944), a fost ținut pe teritoriul sovietic pînă în apr. 1946; adus în țară, a fost judecat, în mai 1946, de „tribunalul poporului” din București; a fost condamnat la moarte și executat la închisoarea Jilava (1 iun. 1946).
ANTONIU, Ion S. (1905-1987, N. Roman), inginer român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări teoretice privind metodele de calcul al circuitelor electrice și regimul deformant.
ARMEANCA, Ion (1899-1954, n. Săcărîmb, jud. Hunedoara), astronom român. Prof. univ. la Cluj. Studii de fotometrie stelară și asupra stelelor variabile.
ATANASIU, Ion (1982-1949, n. Iași), geolog român. M. coresp. al Acad. (1940), prof. univ. la Iași și București. Studii stratigrafice și tectonice asupra Carpaților Orientali. A studiat cutremurele de pământ, depozitele cretacice, zăcămintele de petrol și de gaze din România.
BACIU, Ion (1921-2004, n. Orăștioara de Sus, jud. Hunedoara), fiziolog român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Cercetări în fiziologia sistemului sanguin, fiziologia muncii („Fiziologie”, „Homeostazia oxigenului”, „Bazele fiziologice ale ergonomiei”).
BACIU, Ion (n. 1931, Bratelu, jud. Sibiu), dirijor român. Prof. univ. la Iași; dirijor al filarmonicii din același oraș. Vast repertoriu universal și românesc (predilecție pentru creația enesciană).
BAIULESCU, Ion (Ioan) (1852-1911, n. Brașov), inginer constructor. Contribuții la dezvoltarea construcțiilor feroviare din România. A colaborat la construirea (1881) liniei ferate Buzău-Mărășești, proiectată și executată de constructori români.
BALBAREU, Ion (1877-1960, n. Comrat, Basarabia), inginer minier român. Cercetări în domeniul metalelor prețioase. Primul profesor de metalurgie la Școala Politehnică din București, unde a organizat, în 1920, primul laborator de metalurgie din România.
BALOMIR, Ion (1784-c. 1835, n. Săliște, jud. Sibiu), pictor român. Portretist („Pravilistul Andronache Donici”). Stil de tranziție între grafismul hieratic tradițional și tendința de redare a volumelor.
BANU, Ion (1913-1993, n. București), filozof român. Prof. univ. la București. Lucrări de istorie a filozofiei antice („Heraclit”, „Filozofia Orientului antic”) și de teorie a istoriei filozofiei („Introducere în istoria filozofiei”).
BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cîmpulung), poet și matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări în domeniul geometriei, algebrei și teoriei numerelor („Teoria aritmetică a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburătorul”. Versurile de început, parnasiene prin expresia solemnă, sentențioasă, dezvăluie un spirit dionisiac, o energie telurică. Baladele „După melci”, „Riga Crypto și lapona Enigel” trasfigurează un univers naturist, dînd valoare mitică anecdotei lirice. Evocator pitoresc și nostalgic al lumii balcanice („Isarlîk”). În ultima perioadă a creației, se orientează spre o lirică ermetică și inițiatică, țintînd puritatea esențelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Susținător al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxală a ideației, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).
BASSARABESCU, I(on) A. (1870-1952, n. Giurgiu), prozator român. M. coresp. al Acad. (1909). Nuvele și schițe („Pe drezină”, „Vulturii”, „Norocul”), înfățișînd, cu umor și ironie echivocă, mica burghezie provincială.
BĂIEȘU, Ion (pseud. lui Ion Mihalache) (1933-1992, n. sat Băiești, jud. Buzău), scriitor român. Debut cu schițe, povestiri și reportaje minate de clișee („Noaptea cu dragoste”, „Sufereau împreună”). Proză satirică („Iubirea este un lucru foarte mare”, „Pompierul și opera”). Comedii, unele în tonalitate ebsurdă („Iertarea”, „Preșul”), un roman („Balanța”), scenarii.
BĂNCILĂ, Ion (1901-2001, n. Scorțaru nou, jud. Brăila), geolog român. M. coresp. al Acad. (1990), prof. univ. la București. Contribuții în studiul stratigrafiei și tectonicii României („Geologia Carpaților Orientali”). A proiectat lucrărilor geologice pentru barajele Bicaz, Firiza-Baia Mare, Argeș, Porțile de Fier I. Acad. (1991).
BĂNUȚĂ, Ion (1914-1987, n. Siliștea, jud. Argeș), poet român. Lirică socială și un ciclu de „Panorame”, încercînd surprinderea ipostazelor lumii și ale omului („Panorama efemeridelor”, „Panorama duhului meu”).
BESOIU, Ion (n. 1931, Sibiu), actor român de teatru și film. Joc dinamic, disponibilitate în registrul comic, cît și în cel liric. Roluri în teatru: „Livada cu vișini” și în film: „Răscoala”, „Mihai Viteazul”.
BIANU, Ion (1856-1935, n. Făget, jud. Alba), filolog român. Acad. (1902), prof. univ. la București. Bibliograf („Bibliografia românească veche,” în colab.) și editor de texte românești vechi („Predicile” lui Antim Ivireanul, „Psaltirea” lui Dosoftei). Organizator și director al Bibliotecii Academie Române.
BIBERI, Ion (1904-1990, n. Turnu Severin), medic și scriitor român. Romane și nuvele („Oameni în ceață”, „Proces”), eseistică literară („Studii asupra literaturii contemporane”, „Poezia, mod de existență”), traduceri.
BIȚAN (BITZAN), Ion (1924-1997, Limanu, jud. Constanța), pictor, grafician și decorator român. Creația sa a evoluat de la o viziune figurativă către abstracția lirică. Atras spre experimentul artistic aplicat, a realizat obiecte de artă ambientală. S-a afirmat în tehnici diverse urmărind efecte surpriză și aspecte inedite („Cutia cu splendori”, „Cutia magicianului”).
BOSTAN, Ion (1914-1992), regizor român. Filme documentare și științifice („Printre pelicani”, „Oaspeți de iarnă”, „Pădurea scufundată”, „Dracula, legendă și adevăr”, „Sturionii se pescuiesc pe furtună”).
BOTEZ, Ion Gheorghe (1892-1953, n. Chișcăreni, jud. Iași), morfolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări privind anatomia comparată a primatelor și omului. Promotor al antropologiei în România.
BRAD, Ion (n. 1929, sat Pănade, jud. Alba), scriitor român. Lirică militant-patriotică, mărturisind adeziunea la prefacerile socialismului („Cu sufletul deschis”, „Orga de mesteceni”) sau de rezonanță neoclasică („Ecce tempus”). Proză inspirată de lumea satului transilvan („Descoperirea familiei”).
BREAZU, Ion (1901-1958, n. Mihalț, jud. Alba), istoric literar român. Prof. univ. la Cluj. Cercetări privind fenomenul literar regional („Literatura Transilvaniei”, „Contribuții la istoria teatrului românesc din Transilvania”), relațiile culturale și politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”, „Michelet și românii”), studii de literatură comparată.
BREZEANU, Ion (Iancu) (1869-1940, n. Micșunești, jud. Ilfov), actor român de teatru. Registru artistic deosebit de amplu. Interpret memorabil al unor personaje din dramaturgia lui I.L. Caragiale (cetățeanul turmentat din „Scrisoarea pierdută” și Ion din „Năpasta”).
BRIA, Ion ( 1929-2002, n. Telega, jud. Prahova), teolog român. Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).
BRUCKNER, Ion Emil (1915-1980, n. București), medic român. Acad. (1974), prof. univ. la București. Studii privind imunitatea și bolile sîngelui.
BUNGESCU, Ioan Ion (1898-1947, n. Retevoiești, jud. Argeș), general român. A luptat la Mărăști (1917). Invenții în domeniul apărării antiaeriene. Lucrări: „Tactica artileriei antiaeriene”, „Tragerile artileriei antiaeriene”.
BUZDUGAN, Ion (1889-1967, n. Brînzenii Vechi, Basarabia), poet și folclorist român. Culegeri de folclor basarabean („Cîntece din Basarabia”), transcris cu fidelitate. Poezii („Miresme din stepă”, „Țara mea”, „Păstori și timpuri”), publicistică.
CANTACUZINO, Ion (1908-1975, n. București), medic psihiatru, critic și istoric român de film. Intensă activitate publicistică („Arta și medicina”, „Momente din trecutul filmului românesc”, „René Clair”) și de pionierat în domeniul producției cinematografice.
CARAION, Ion (pseud. lui Stelian Diaconescu) (1923-1986, n. Rușavăț, azi Viperești, jud. Buzău), poet român. Stabilit în Elveția (1981). Poezie contestatară („Panopticum”, „Omul profilat pe cer”) sau de un lirism concentrat, confesiv („Cîrtița și aproapele”) și mizantropic („Necunoscutul ferestrelor”). Eseuri, memorialistică („Duelul cu crinii”, „Pălărierul silabelor”).
CARAMITRU, Ion (n. 1942, București), actor român de teatru și film. Disponibilități în registrul interiorizat, subtil (în teatru: „Hamlet”, „Leonce și Lena”, „Azilul de noapte”; în film: „Comoara din Vadul Vechi”, „Diminețile unui băiat cuminte”, „Luchian”).
CASSIAN, Ion (c. 360-436), călugăr din Scythia Minor (Dobrogea). Fondatorul a două mănăstiri lîngă Marsilia și promotor al vieții monahale în Apus. L-a combătut pe Nestorie.
CATINA, Ion (1828-1851, n. București), poet român. Participant la Revoluția de la 1848. Versuri de factură romantică, patriotice și revoluționare („Poezii”).
CATINA, Ion L. (1870-c. 1940, n. Tg. Ocna), călător și explorator român. A călătorit în Africa australă (N Mozambicului, reg. fl. Zambezi, prov. Cape) descriind zonele vizitate (1900-1901).
CĂLUGĂRU, Ion (pseud. lui Buium Croitoru) (1902-1956, n. Dorohoi), prozator român. Proză fantastică și grotescă („Paradisul static”), romane evocînd mediul evreiesc provincial (ciclul „Copilăria unui netrebnic”) sau viața de uzină („Oțel și pîine”).
CHINEZU, Ion (1894-1966, n. Sîntana de Mureș, jud. Mureș), critic literar și publicist român. Animator al revistei „Gînd românesc”. Eseuri, cronici („Pagini de critică”). Traduceri.
CIOBANU, Ion (1927-2001, sat Budăi, Telenești, Basarabia), scriitor român. Romane sociale, cu puternice accente etno-folclorice („Codri”) sau inspirate din istoria contemporană a satului (trilogia: „Podurile”, „Cucoara”, „Podgorenii”), în care analiza psihologică e dublată de lirism. Nuvele („Voci pe oglinda apei”), schițe, evocări și medalioane literare („Modelări artistice”).
CLOPOȚEL, Ion (1892-1986, n. Poiana Mărului, jud. Brașov), om politic și publicist român. Redactor și director al unor ziare din Transilvania („Societatea de mîine”). Membru al Partidului Social-Democrat și secretar general al Sindicatului Presei Române. Lucrări de popularitate a istoriei naționale. Memorialistică („Amintiri și portrete”).
CODRU-DRĂGUȘANU, Ion (1817-1884, n. sat Drăguș, jud. Brașov), scriitor român. Adept al curentului latinist. Participant la Revoluția de la 1848-1849. Memorialistică de călătorie („Peregrinul transilvan”), remarcabilă prin acuitatea spiritului de observație, vibrația patriotică, umorul fin și farmecul oralității.
COMAN, Ion. G. (1902-1987, n. Dîmbroca, jud. Buzău), teolog român. Prof. la Institutul Teologic din București. A cercetat viața, opera și doctrina Sfinților părinți scriitori bisericești („Probleme de filosofie și literatură patristică”, „Scriitori bisericești din epoca străromână”, „Patrologie”).
CONEA, Ion (1902-1974, n. Coteana, jud. Olt), geograf român. Prof. univ. la București. Considerat întemeietorul geografiei istorice și toponimiei geografice românești („Țara Loviștei. Studiu de geografie istorică”, „Geografie și istorie românească”, „Interpretări geografice în istoria poporului român”).
CONSTANTINESCU, Ion (Iancu) (1884-1963, n. Recea, jud. Olt), inginer electrotehnician român. Prof. univ. la București. Contribuții la fondarea învățămîntului de telecomunicații din România. A brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne.
COSTANDE, Ion (1819-1879, n. Răhău, Alba), pictor și litograf român. Portrete („Horea”, „Avram Iancu”, „G. Barițiu”).
COVALIU, Ion Brăduț (1924-1991, n. Sinaia), pictor român. Peisaje citadine și rurale („Cîntec de toamnă”), naturi statice („Flori albe”), compoziții, portrete („Pictorul”), solid construite, cu accentuată tendință către decorativism („Desfășurare în spațiu”, „Pămîntul copiilor”).
CREANGĂ 1. Ion (1837 sau 1839-1889, n. Humulești, jud. Neamț), scriitor român. O vreme diacon și institutor. A făcut parte din cercul „Junimii”. Observator jovial și ironic al naturii umane, maestru al stilului oral paremiologic. Basme de factură folclorică, restructurînd la dimensiunile fabulosului conflicte și aspecte fundamentale de ordin etic și social ale umanității rurale („Povestea lui Harap Alb”, „Capra cu trei iezi”, „Ivan Turbincă”, „Dănilă Prepeleac”, „Punguța cu doi bani”); proză de exploatare umoristică a situațiilor ambigue („Moș Nichifor Coțcariul”) și mai ales de evocare a universului infantil („Amintiri din copilărie”). Autor de manuale școlare. M. de onoare post-mortem al Acad. (1948). 2. Horia C. (1893-1943, n. București), arhitect român. Nepotul lui C. (1). Promotor al arhitecturii moderne în România. S-a afirmat între 1932 și 1942 (blocul și cinematograful „Aro”, azi „Patria” din București, hotelul „Aro”, azi „Carpați” din Brașov, halele principale ale uzinelor „Malaxa”, azi „Faur” din București).
CRISTOREANU, Ion (1925-1995, n. Tritenii de Jos, Cluj), cîntăreț român de muzică populară. A adaptat tehnica de belcanto la stilul cîntecului popular. Repertoriu: doine, jocuri și cîntece satirice din Transilvania, Bihor, Maramureș și Banat.
CUCULESCU, Ion (n. 1936, Cernăuți), matematician român. Prof. univ. la București. Lucrări și studii în domeniile teoriei probabilităților (procese Markov, integrale stochastice) și algebrelor von Newton (martingale pe algebre Neumann).
DACIAN, lon (1911-1981, n. Saschiz, jud. Mureș), tenor român. Cultură vocală și aptitudini scenice afirmate în repertoriul de operetă românesc („Lăsați-mă să cânt”, „Ana Lugojana”) și universal („Vânzătorul de păsări”, „My Fair Lady”).
IÓN (< fr. {i}; gr. ion „care merge”) s. m. (FIZ.) Atom, moleculă sau grupare de atomi cu exces de sarcină electrică pozitivă (i. pozitivi, cationi) sau negativă (i. negativi, anioni); apare prin pierderea sau câștigarea unuia sau a mai multor electroni. Termenul a fost propus de M. Faraday (1834).
ION CORVIN, com. în jud. Constanța; 2.048 loc. (1998). Schit de călugări (înființat în 1990), cu biserica Sf. Andrei.
ION CREANGĂ, com. în jud. Neamț; 5.463 loc. (1998). Stație de c. f. (Muncelu).
ION ROATĂ, com. în jud. Ialomița, pe stânga râului Ialomița; 3.695 loc. (1998). Stație de c. f. (Broșteni). Între 1969 și 1981 a făcut parte din jud. Ilfov. Biserica Sf. Nicolae (sec. 18), în satul Broșteni.
Ion v. Ioan II 1.
Ion, -easa, -escu ect. Ioan II 1.
Ion-Sintion, divinitate folclorică din mitologia românească, frate vitreg sau frate de cruce al lui Crăciun.
ION ILIESCU Bunica, Ilici, Nea Nelu, Nelu Cotrocelu.

ion dex

Intrare: ion
ion substantiv masculin
Intrare: Ion
Ion