IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie.

IOBĂGÍE s. f. Sistem de relații bazat pe proprietatea stăpânului feudal asupra pământului și pe dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea iobagului; șerbie, rumânie, vecinătate. – Iobag + suf. -ie.

IOBĂGÍE s. f. Instituție specifică evului mediu, caracterizată prin aservirea țăranului față de stăpînul feudal al pămîntului, căruia era obligat să-i facă prestație în muncă și în natură sau în bani; starea iobagului. V. clacă, șerbie.

iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei

iobăgíe s. f., art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíei

IOBĂGÍE s. (IST.) rumânie, șerbie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit ~ în Transilvania, „rumânie” în Țara Românească și „vecinie” sau „vecinătate” în Moldova.)

IOBĂGÍE f. (în epoca feudală) Dependență totală a țăranului de stăpânul feudal; stare de iobag; șerbie. [G.-D. iobăgiei] /iobag + suf. ~ie

iobăgie f. stare de șerbie a Românilor din Austro-Ungaria: iobăgia a fost desființată la 1784 de împăratul Iosif II.

ĭobăgíe f. (d. ĭobagĭ). Situațiunea ĭobagilor.

IOBĂGIE s. (IST.) rumânie, șerbie, vecinătate, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit ~ în Transilvania, „rumânie” în Țara Românească și „vecinie” în Moldova.)

IOBĂGIE. Subst. Iobăgie, șerbie, servaj, rumânie, vecinătate, vecinie, robie. Iobag, șerb, podan, rumân; rob, clăcaș, dijmaș, robotaș. Iobăgire, robire, șerbire. Iobăgime. Clacă, clăcușoară (reg.), corvoadă, robotă, rușfet, beilic. Adj. Clăcășesc, de clăcași. Vb. A iobăgi, a șerbi, a robi, a clăcăși, a clăcui (reg.), a fi iobag, a fi șerb, a fi clăcaș; a face clacă. V. asuprire, țăran.