invidiat definitie

2 intrări

17 definiții pentru invidiat

INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
INVIDIÁT, -Ă, invidiați, -te, adj. Care provoacă invidie; pizmuit. [Pr.: -di-at] – V. invidia.
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
INVIDIÁT, -Ă, invidiați, -te, adj. Care provoacă invidie; pizmuit. [Pr.: -di-at] – V. invidia.
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. A privi cu invidie pe cineva sau reușita, fericirea, calitățile altuia; a pizmui. Nu vrea să piardă favoarea, pentru care era invidiat, de a fi în fiecare zi în preajma ei. CAMIL PETRESCU, O. II 112. Oftează luni întregi că nu-și pot închiria casele și invidiază pe toți cei ce se mută. IBRĂILEANU, SP. CR. 242. ◊ Refl. reciproc. Îi vezi cum trec, cum se salută, cum se invidiază. C. PETRESCU, C. V. 164. ♦ A rîvni, a jindui, a dori ceva ce aparține altuia. Ceea ce invidiez eu la tine... este modestia. CARAGIALE, O. III 215. Curtezanii... invidiau pozițiunea și favorul în care îl videau. NEGRUZZI, S. I 107. – Pronunțat: -di-a.
invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invidiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. invidiéz, 3 sg. și pl. invidiáză, 1 pl. invidiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. invidiéze; ger. invidiínd (sil. -di-ind)
INVIDIÁ vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a râvni, a răpști, a zavistui.
INVIDIÁ vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A râvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].
INVIDIÁ vb. tr. a privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ◊ a râvni, a dori ceva străin. (< it. invidiare)
A INVIDIÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu invidie; a pizmui. 2) (lucruri, calități străine) A dori foarte mult, intenționând să posede. [Sil. -di-a] /Din invidie
A SE INVIDIÁ pers. 3 se ~áză intranz. A se afla în relații de invidie (unul cu altul); a se pizmui. /Din invidie
invidià v. a pizmui.
*invidiéz v. tr. (it. invidiare; fr. envier). Mĭ-e cĭudă pe altu că e fericit, pizmuĭesc: omu de omenie nu invidiază pe nimenĭ. Doresc, rîvnesc, poftesc: a invidia puterea.
INVIDIA vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui.
INVIDIA GLORIAE COMES (lat.) pizma este însoțitoarea gloriei – Cornelius Nepos, „Chabrias”, III, 3.
SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.

invidiat dex

Intrare: invidia
invidia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -di-a
Intrare: invidiat
invidiat