invidia definitie

2 intrări

29 definiții pentru invidia

INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. 1. A fi stăpânit de invidie față de cineva, a privi cu invidie pe cineva sau reușita, bunăstarea, calitățile altuia; a pizmui. 2. A dori, a râvni, a pofti ceva ce aparține altuia. [Pr.: -di-a] – Din it. invidiare.
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. – Din it., lat. invidia.
INVIDIÁ, invidiez, vb. I. Tranz. A privi cu invidie pe cineva sau reușita, fericirea, calitățile altuia; a pizmui. Nu vrea să piardă favoarea, pentru care era invidiat, de a fi în fiecare zi în preajma ei. CAMIL PETRESCU, O. II 112. Oftează luni întregi că nu-și pot închiria casele și invidiază pe toți cei ce se mută. IBRĂILEANU, SP. CR. 242. ◊ Refl. reciproc. Îi vezi cum trec, cum se salută, cum se invidiază. C. PETRESCU, C. V. 164. ♦ A rîvni, a jindui, a dori ceva ce aparține altuia. Ceea ce invidiez eu la tine... este modestia. CARAGIALE, O. III 215. Curtezanii... invidiau pozițiunea și favorul în care îl videau. NEGRUZZI, S. I 107. – Pronunțat: -di-a.
INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau situația bună a altuia; pizmă. Numai dușmani de toate părțile. Plesnesc toți de invidie. DEMETRIUS, C. 10. Toți îmi admiră cu invidie mantaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 388. Invidia își găsește loc nu numai între oameni, dar și între flori. NEGRUZZI, S. I 100.
invidiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 invidiáză, 1 pl. invidiém (-di-em); conj. prez. 3 să invidiéze; ger. invidiínd (di-ind)
invídie (-di-e) s. f., art. invídia (-di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (-di-i-)
invidiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. invidiéz, 3 sg. și pl. invidiáză, 1 pl. invidiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. invidiéze; ger. invidiínd (sil. -di-ind)
invídie s. f. (sil. -di-e), art. invídia (sil. -di-a), g.-d. art. invídiei; pl. invídii, art. invídiile (sil. -di-i-)
INVIDIÁ vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a râvni, a răpști, a zavistui.
INVÍDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scârbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dâcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, râvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpânită față de...)
INVIDIÁ vb. I. tr. A privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ♦ A râvni, a dori ceva străin. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. invidiare].
INVÍDIE s.f. Sentiment de părere de rău, de ciudă etc. provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă, ciudă. [Gen. -iei. / < lat., it. invidia].
INVIDIÁ vb. tr. a privi cu invidie pe cineva; a pizmui. ◊ a râvni, a dori ceva străin. (< it. invidiare)
INVÍDIE s. f. sentiment de necaz și de ciudă provocat de succesele sau calitățile altuia; pizmă. (< it., lat. invidia)
A INVIDIÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu invidie; a pizmui. 2) (lucruri, calități străine) A dori foarte mult, intenționând să posede. [Sil. -di-a] /Din invidie
A SE INVIDIÁ pers. 3 se ~áză intranz. A se afla în relații de invidie (unul cu altul); a se pizmui. /Din invidie
INVÍDIE ~i f. Sentiment de nemulțumire egoistă provocat de succesele, situația sau calitățile cuiva; pizma; ciudă. [G.-D. invidiei; Sil. -di-e] /<lat. invidia
invidià v. a pizmui.
invidie f. pizmă.
*invídie f. (lat. in-vidia, d. in-vidére, a invidia; fr. envie). Pizmă, zavistie, cĭudă p. norocu, succesu orĭ meritu altuĭa. V. gelozie, ură.
*invidiéz v. tr. (it. invidiare; fr. envier). Mĭ-e cĭudă pe altu că e fericit, pizmuĭesc: omu de omenie nu invidiază pe nimenĭ. Doresc, rîvnesc, poftesc: a invidia puterea.
INVIDIA vb. a pizmui, (înv.) a bănui, a deochea, a nenăvidi, a pizmi, a rîvni, a răpști, a zavistui.
INVIDIE s. ciudă, gelozie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună, (rar) înciudare, (pop.) năduf, obidă, pizmuire, pofidă, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg., în Bucov.) băsău, (înv. și reg.) măraz, scîrbă, (reg.) pildă, zăcășeală, zăcășie, (prin Mold.) bănat, (Transilv.) dîcă, (Ban. și Olt.) inat, (Mold.) poxie, (înv.) patos, răpștire, rîvnire, zavistie, zavistnicie, (fam.) boală. (Îl roade ~; simte o ~ nestăpînită.)
INVIDIE. Subst. Invidie, pizmă, pizmuire, gelozie (rar), zavistie (înv.), zavistnicie /înv.); rîncoare (reg.). Necaz, ciudă, înciudare (rar). Șarpele invidiei (fig.), viermele invidiei (fig.). Invidios, pizmaș, pizmătarnic (înv.) Adj. Invidios, plin de invidie, pizmaș, pizmăreț (rar), pizmătáreț (înv. și reg.), pizmătăreț (rar), pizmuitor, gelos (rar), zavistnic (înv.), zavistios (înv.), zavistuitor (înv.); ciudos, plin de ciudă, înciudat. Invidiat, pizmuit, rîvnit. Vb. A invidia, a fi invidios, a privi cu invidie, a se uita cu invidie, a-l mușca pe cineva șarpele invidiei, a pizmui, a avea pizmă (pe cineva), a zavistui (înv.), a fi cuprins de invidie, a fi cuprins de ciudă, a se ciudi (reg.), a (se) înciuda, a muri (a plesni) de ciudă. V. dorință, dușmănie, gelozie, intrigă, răutate.
INVIDIA GLORIAE COMES (lat.) pizma este însoțitoarea gloriei – Cornelius Nepos, „Chabrias”, III, 3.
SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.
a-l mușca (pe cineva) șarpele invidiei expr. a fi cuprins de invidie.

invidia dex

Intrare: invidia
invidia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -di-a
Intrare: invidie
invidie substantiv feminin
  • silabisire: -di-e