inventariere definitie

17 definiții pentru inventariere

INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. A face, a întocmi un inventar; a înregistra, a trece în inventar; a inventoria. [Pr.: -ri-a] – Din it. inventariare.
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria și rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. inventaria.
INVENTARIÁ, inventariez, vb. I. Tranz. (Cu privire la bunuri) A înregistra în inventar indicînd și valoarea obiectelor înregistrate. (Refl. pas.) O dată cu încheierea bilanțului unei întreprinderi comerciale, se inventariază și mărfurile nevîndute, aflate în magazie. – Pronunțat: -ri-a.
INVENTARIÉRE, inventarieri, s. f. Acțiunea de a inventaria; înregistrare a unor bunuri în inventar și evaluarea lor. Dacă s-a făcut o inventariere de un alt organ al statului sau de administratorul de clădire, notarul de stat certifică acest inventar. B. O. 1953, 5. Aceeași conștiinciozitate îl îndeamnă să pornească la inventarierea tuturor operelor din bibliotecă. CĂLINESCU, E. 248. ◊ Fig. Analiza moștenirii literare a trecutului nu poate însemna, în nici un caz, o inventariere mecanică a fenomenului literar. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 3/1. – Pronunțat: -ri-e-.
inventariá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 inventariáză, 1 pl. inventariém (-ri-em); conj. prez. 3 să inventariéze; ger. inventariínd (-ri-ind)
inventariére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
inventariá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. inventariéz, 3 sg. și pl. inventariáză, 1 pl. inventariém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. inventariéze; ger. inventariínd (sil. -ri-ind)
inventariére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. inventariérii; pl. inventariéri
INVENTARIÁ vb. a înregistra, (înv.) a catagrafia, a registra, a scrie. (A ~ bunuri materiale.)
INVENTARIÁ vb. I. tr. A înscrie în inventar bunuri, lucruri etc. evaluând obiectele înscrise. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. inventarier].
INVENTARIÉRE s.f. Operația de întocmire a unui inventar. [Pron. -ri-e-. / < inventaria].
INVENTARIÁ vb. tr. a înscrie în inventar bunuri, lucruri etc., evaluând obiectele înscrise. (< it. inventariare)
A INVENTARIÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) A înregistra în inventar. [Sil. -ri-a] / Din inventar
*inventariéz v. tr. (d. inventariŭ; it. inventariare; fr. -torier). Fac un inventariŭ.
INVENTARIA vb. a înregistra, (înv.) a catagrafia, a registra, a scrie. (A ~ bunuri materiale.)

inventariere dex

Intrare: inventaria
inventaria verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -ri-a
Intrare: inventariere
inventariere substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e-