INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

INTUIȚIONÍSM s. n. Curent filosofic care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. [Pr.: -tu-i-ți-o-] – Din fr. intuitionnisme.

INTUIȚIONÍSM s. n. Curent reacționar idealist-subiectiv în filozofia burgheză, care, tăgăduind posibilitatea cunoașterii lumii prin intermediul simțurilor, al rațiunii și al activității practice a oamenilor, declară intuiția (2) drept unic izvor al cunoașterii. – Pronunțat: -ți-o-.

intuiționísm (-tu-i-ți-o-) s. n.

intuiționísm s. n. (sil. -tu-i-ți-o-)

INTUIȚIONÍSM s.n. 1. Curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analogă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu relația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. 2. Orientare metodologică care respinge logica ca știință ce precedă matematica, considerând că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiilor matematice și logice. 3. Curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentate decât în mod intuitiv. [Pron. -ți-o-. / < fr. intuitionnisme].

INTUIȚIONÍSM s. n. 1. curent filozofic iraționalist care opune rațiunii intuiția, concepută ca o facultate analoagă cu instinctul, cu simțul artistic sau cu revelația divină, considerând că aceasta ar pătrunde nemijlocit în esența obiectelor. 2. orientare metodologică care nu acceptă logica drept știință ce precedă matematica, considerând că scopul acestora se reduce la construirea și intuirea formațiunilor matematice și logice. 3. curent idealist-subiectiv care susține că noțiunile morale nu pot fi fundamentale decât în mod intuitiv. (< fr. intuitionnisme)

INTUIȚIONÍSM n. Curent filozofic care absolutizează intuiția. /<fr. intuitionnisme

INTUIȚIONÍSM (< fr.) s. n. 1. (FILOZ.) Doctrină care susține că există anumite elemente de cunoaștere fermă, absolut sigure, la care se ajunge prin intuiție, nu prin mijloace empirice. I. a apărut ca reacție la pozitivismul din sec. 19, fiind o încercare de reînviere a metafizicii. Metafizicile intuiționiste au însă ca obiect viața, devenirea, temporalitatea și pun accent pe trăirea umană, respingând realitatea inteligibilă a metafizicii tradiționale. Reprezentanți: H. Bergson, L. Klages. 2. (ETICĂ) Orice teorie după care normele sau principiile moralei sunt înțelese a priori, asemenea adevărurilor logice sau matematice (G.E. Moore, W.D. Ross ș.a.). 3. (MAT.; LOG.) Orientare metodologică fundată la începutul sec. 20 de L. Brouwer și dezvoltată de A. Heyting, care consideră că scopul ultim al matematicii și logicii se reduce la construirea și intuirea formațiilor matematice și logice. V. formalism (3).