INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a băga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. Acțiune (ascunsă) care folosește mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schemă generală de fapte și de acțiuni care reprezintă subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.

INTRIGÁ, intríg și intrighez, vb. I. 1. Tranz. A deștepta curiozitatea, suspiciunea cuiva punîndu-l pe gînduri, a da de gîndit, a trezi interesul. Aspectul acestui cortegiu mă intrigă grozav. SAHIA, U.R.S.S. 62. Păreau că descoperă acum pe seama tovarășului lor, o ciudățenie care îi consterna și-i intriga totodată. BOGZA, A. Î. 595. 2. Intranz. (Învechit) A face intrigi, a umbla cu intrigi; a unelti, a complota. Unele din familiile fanariotice, precum Mavrocordații, aflîndu-se în mare influență la Poartă, intrigară, și în doi ani capetele Brîncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreștilor, Dudeștilor căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 71. [Miron Costin] intrigă mult să se numească domn Duca-vodă, prietenul său. id. ib. 185.

ÍNTRIGĂ, intrigi, s. f. 1. (Adesea construit cu verbele «a face», «a băga», «a umbla cu» etc.) Uneltire, acțiune ascunsă dusă prin mijloace necinstite pentru realizarea unui scop sau a unei cauze nedrepte sau pentru zădărnicirea unui lucru; cabală (2). V. vrajbă, zîzanie. Umbla cu vorbe și cu intrigi proaste. SADOVEANU, B. 280. Nu te amesteca în intrigi. NEGRUZZI, S. I 249. 2. Totalitatea incidentelor care dezvoltă acțiunea unei piese de teatru sau a unei opere epice. Intriga se încurcă așa de rău, încît autorul nici nu îndrăznește s-o descurce de pe scenă, ci între culise. GHEREA, ST. CR. I 364. Aceste două opere ale lui Filimon nu sînt niște romanțuri, în cari să se desfășure peripețiile unei intrigi. GHICA, S. A. 80.

intrigá (a ~) vb., ind. prez. 3 intrígă

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi

intrigá vb., ind. prez. 1 sg. intríg, 3 sg. intrígă

íntrigă s. f., g.-d. art. íntrigii; pl. íntrigi

INTRIGÁ vb. v. îngrijora.

INTRIGÁ vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

ÍNTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mâncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. acțiune.

INTRIGÁ vb. I. 1. tr. A neliniști, a stârni curiozitatea cuiva. 2. intr. (Rar) A face intrigi; a unelti, a complota. [P.i. intríg și -ghez. / < fr. intriguer, cf. lat. intricare – a încurca].

ÍNTRIGĂ s.f. 1. Uneltire (secretă) care folosește mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru. ♦ Vrajbă, zâzanie. 2. Parte a subiectului care determină cursul acțiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucnește conflictul. [< fr. intrigue].

INTRIGÁ vb. I. tr. a neliniști, a stârni curiozitatea cuiva; a contraria. II. intr. a face intrigi; a unelti, a complota. (< fr. intriguer, it. intrigare)

ÍNTRIGĂ s. f. 1. uneltire care folosește mijloace nepermise în vederea realizării sau a zădărnicirii unui lucru. ◊ vrajbă. 2. parte a subiectului care determină cursul acțiunii unei opere dramatice sau epice; incidentul din care izbucnește conflictul. (< fr. intrigue)

intrígă (íntrigi), s. f. – 1. Uneltire. – 2. Schemă care reprezintă subiectul unei opere literare. – Var. (pop.) intrică. Mr. intrigă. Fr. intrigue; var., prin intermediul ngr. ἴντριγϰα (Graur, BL, VI, 154), cf. bg. intriga. – Der. intriga, vb. (a face intrigi); intrigant, s. f., din fr.

A INTRIGÁ intríg 1. tranz. A pune pe gânduri, trezind curiozitatea, suspiciunea sau îngrijorarea. 2. intranz. A face intrigi; a recurge la intrigi. [G.-D. intrigii; Sil. in-tri-] /<fr. intriguer, lat. intrigare

ÍNTRIGĂ ~gi f. 1) Acțiune reprobabilă, întreprinsă pe ascuns pentru a stârni vrajba sau a zădărnici ceva; uneltire. 2) Ansamblu de evenimente și conflicte principale care constituie subiectul unei lucrări artistice. /<fr. intrigue, germ. Intrige

intrigà v. 1. a face intrigi; 2. a încurca, a îngrija (fig.): această scrisoare mă intrighează.

intrigă f. 1. uneltiri ascunse pentru a face să reușească sau să cază o afacere; 2. incidente cari formează nodul unei piese de teatru.

*intríg, a -á v. tr. (fr. intriguer, d. it. intrigo, -áre, care vine d. lat. intrico, -áre, încurc, încîlcesc. V. in-ex-tric-abil, stric). Fac intrigĭ. A te intriga ceva, a-țĭ da de gîndit, a te încurca din cauză că nu ți-l explicĭ: această scrisoare mă intrigă. – Și -ghéz, -găm ș. a.

*íntrigă f., pl. ĭ (ngr. intrigka, fr. intrigue, d. it. intrigo, subst. verbal d. intrigare, a intriga; sp. pg. intriga, intrigă. V. stric). Uneltirĭ ascunse ca să reușească orĭ să cadă o afacere. Incidentele care formează nodu uneĭ pĭese teatrale. – Maĭ bine -ígă. V. sforărie.

INTRIGA vb. a (se) alarma, a (se) frămînta, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, a (se) tulbura, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.)

intriga vb. v. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. UNELTI.

INTRIGĂ s. 1. mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și reg.) marghiolie, (Munt. și Olt.) școală, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) marafet, tehnă, tocmeală, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevră, manoperă, urzeală, (fig. rar) mreajă, rețea, tramă, țesătură, (fam. fig.) mîncătorie, panglicărie, sforărie. (Umblă cu tot felul de ~i.) 2. complot, conjurație, conspirație, mașinație, uneltire, (livr.) cabală, (înv. și pop.) meșteșug, meșteșugire,(înv.) măiestrie, (fig.) lucrătură, urzeală. (O ~ de curte.) 3. acțiune, afabulație, fabulație, subiect, (livr.) tramă, (rar) fabulă, (fig.) țesătură. (~ unui roman.)

INTRIGĂ. Subst. Intrigă, uneltire, manevră (fig.), mașinații, cabală (fig.), urzeală (fig.), zavistie (înv.), sforărie (fam.), zîzanie. Complot, conspirație, conjurație (rar). Bisericuță (fig.), gașcă (peior.), clică. Denunțare, denunț, delațiune, pîră, pîrîciune (pop.), pîrîtură (înv.). Instigare, instigație, incitare (livr.), incitație (livr.), întărîtare, ațîțare (fig.), asmuțire (fig.), sumuțare (pop.). Dezbinare, discordie, disensiune, dezacord, neînțelegere, dihonie (reg.), ceartă, filonichie (înv.). Intrigant, cutră, uneltitor, sforar (fig.), fitilist (fam.), complice. Denunțător, delator, pîrîcios, pîrîtor, turnător (fam.). Complotist, complotaș (înv.), conjurat (rar). Adj. Intrigant, zavistios (înv.), zavistnic (înv.), zavistuitor (înv.), dezbinător (rar). Vb. A face (a băga) intrigi, a intriga (înv.), a zavistui (înv.), a trage sforile, a unelti, a urzi (fig.), a conspira, a țese (fig.), a băga discordie, a băga zîzanie, a băga (a vîrî) fitil (fitiluri) (fam.), a băga ac în miere; a agita spiritele, a incita (livr.), a monta (fig.), a ațîța (fig.), a sumuța (pop.), a asmuți (fig.), a dezbina. A denunța, a turna (fig.), a pîrî. V. ceartă, defăimare, dezacord, invidie, provocare, răzvrătire.

INTRIGĂ iudalâc, îmbârligătură, lucrătură, panglicărie, strâmbă, șulfărie.