intricá vb., ind. prez. 3 sg. intrícă

INTRICÁ vb. I. tr., refl. (Liv.) 1. A (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. A (se) confunda; a (se) încurca; a intriga, a face intrigi. [P.i. intric. / < it., lat. intricare].

INTRICÁ vb. tr., refl. 1. a (se) încurca, a (se) intersecta la întâmplare. 2. a (se) confunda; a face intrigi. (< lat. intricare, fr. intriquer)