INTRANSIGÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. – Din fr. intransigeance, it. intransigenza.

INTRANSIGÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine intransigentă. – Din fr. intransigeance, it. intransigenza.

INTRANSIGÉNȚĂ s. f. Însușirea de a fi intransigent; atitudine care nu admite compromisuri sau concilieri. Partidul educă pe comuniști și pe toți oamenii muncii în spiritul intransigenței și fermității în lupta împotriva dușmanilor interni și externi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605.

intransigénță s. f., g.-d. art. intransigénței

intransigénță s. f., g.-d. art. intrasigénței

INTRANSIGÉNȚĂ s. 1. v. hotărâre. 2. v. severitate.

INTRANSIGÉNȚĂ s.f. Atitudine necruțătoare, lipsită de compromisuri; neînduplecare. [Cf. fr. intransigeance, it. intransigenza].

INTRANSIGÉNȚĂ s. f. atitudine necruțătoare, refuz al compromisurilor. (< fr. intransigeance, it. intransigenza)

INTRANSIGÉNȚĂ f. 1) Caracter intransigent. 2) Atitudine intransigentă. [G.-D. intransigenței] /<fr. intransigence, it. intransigenza

*intransigénță f., pl. e (d. transigență). Caracteru de a fi intransigent.

INTRANSIGENȚĂ s. 1. dîrzenie, fermitate, hotărîre, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neșovăire, statornicie, (livr.) decizie. (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. 2. asprime, constrîngere, rigoare, rigurozitate, severitate, strășnicie, strictețe, (înv.) strășnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.)