Dicționare ale limbii române

15 definiții pentru intoxicațiune

INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Stare patologică provocată de introducerea sau acumularea în organism a unor substanțe toxice; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.
INTOXICAȚIÚNE s. f. v. intoxicație.
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Rezultat al introducerii sau acumulării în organism a unor substanțe toxice; starea celui ce s-a intoxicat; otrăvire. [Var.: (rar) intoxicațiúne s. f.] – Din fr. intoxication.
INTOXICAȚIÚNE s. f. v. intoxicație.
INTOXICÁȚIE, intoxicații, s. f. Otrăvire a organismului cu substanțe toxice.
intoxicáție (-ți-e) s. f., art. intoxicáția (-ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (-ți-i-)
intoxicáție s. f. (sil. -ți-e), art. intoxicáția (sil. -ți-a), g.-d. art. intoxicáției; pl. intoxicáții, art. intoxicáțiile (sil. -ți-i-)[1]
INTOXICÁȚIE s. intoxicare, otrăvire, otrăvit.[1]
INTOXICÁȚIE s.f. Otrăvire a organismului cu substanțe toxice; intoxicare. [Gen. -iei, var. intoxicațiune s.f. / cf. fr. intoxication].
INTOXICAȚIÚNE s.f. v. intoxicație.
INTOXICÁȚIE s. f. otrăvire a organismului cu substanțe toxice. (< fr. intoxication)
INTOXICÁȚIE ~i f. Stare patologică cauzată de introducerea (involuntară) în organism a unor substanțe toxice, manifestată, mai ales, prin amețeli, vome, diaree. ~ medicamentoasă. [G.-D. intoxicației; Sil. -ți-e] /<fr. intoxication[1]
intoxicați(un)e f. Med. introducerea unei otrăvi în organism.
*intoxicațiúne f. (d. intoxic). Acțiunea de a intoxica: asfixia pin acid carbonic e o intoxicațiune. – Și -áție și -áre.
INTOXICAȚIE s. intoxicare, otrăvire, otrăvit.

intoxicațiune definitie

intoxicațiune dex

Intrare: intoxicație
intoxicațiune substantiv feminin
intoxicație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e