INTONÁ, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucată muzicală) A executa, a cînta. Uriașa fanfară compusă din 1000 de instrumentiști intonează «Onorul la general», SCÎNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un călător Prin furtuna nopții trece, Intonînd cîntări de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuvînt, o frază) cu un anumit ton. – Prez. ind. și: (învechit) intón (ALECSANDRI, P. A. 111). – Variantă: întoná (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.