Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

29 defini╚Ťii pentru intonare

INTON├ü, intonez, vb. I. Tranz. 1. A c├ónta ├«nceputul unui c├óntec, a da tonul pentru ├«nceperea unui c├óntec; p. gener. a executa un c├óntec, o melodie solemn─â; a c├ónta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuv├ónt, o fraz─â. [Var.: (pop.) ├«nton├í vb. I] ÔÇô Din it. intonare.
INTON├üRE, inton─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a intona ╚Öi rezultatul ei. [Var.: (pop.) ├«nton├íre s. f.] ÔÇô V. intona.
ÎNTONÁ vb. IV v. intona.
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.
INTON├ü, intonez, vb. I. Tranz. 1. A c├ónta ├«nceputul unui c├óntec, a da tonul pentru ├«nceperea unui c├óntec; p. gener. a executa un c├óntec; a c├ónta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuv├ónt, o fraz─â. [Var.: (pop.) ├«nton├í vb. I] ÔÇô Din it. intonare.
INTON├üRE, inton─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a intona ╚Öi rezultatul ei. [Var.: (pop.) ├«nton├íre s. f.] ÔÇô V. intona.
ÎNTONÁ vb. IV v. intona.
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.
INTON├ü, intonez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o bucat─â muzical─â) A executa, a c├«nta. Uria╚Öa fanfar─â compus─â din 1000 de instrumenti╚Öti intoneaz─â ┬źOnorul la general┬╗, SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2749. Noaptea este foarte rece; Iar afar-un c─âl─âtor Prin furtuna nop╚Ťii trece, Inton├«nd c├«nt─âri de dor. BOLINTINEANU, O. 93. Intoneaz─â-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. 2. A accentua, a rosti (un cuv├«nt, o fraz─â) cu un anumit ton. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: (├«nvechit) int├│n (ALECSANDRI, P. A. 111). ÔÇô Variant─â: ├«nton├í (ODOBESCU, S. III 80) vb. I.
INTON├üRE, inton─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a intona ╚Öi rezultatul ei. 1. Executare a unei compozi╚Ťii muzicale. Intonarea unui imn. 2. Mod de accentuare, de rostire (a unui cuv├«nt, a unei fraze etc.) pe un anumit ton; intona╚Ťie. Avea o intonare trist─â ╚Öi bl├«nd─â, parc─â voia s─â pl├«ng─â. SADOVEANU, O. V 529. Ca prob─â de ╚Ötiin╚Ťa ╚Öi de sistema, sa filozofic─â, s─â-i toarne, cu o limbu╚Ťie modulat─â pe inton─âri de cele mai conving─âtoare. ODOBESCU, S. III 128. ÔÇô Variant─â: ├«nton├íre (SAHIA, N. 91) s. f.
ÎNTONÁ vb. I v. intona.
ÎNTONÁRE s. f. v. intonare.
intoná (a ~) vb., ind. prez. 3 intoneáză
intonáre s. f., g.-d. art. intonắrii; pl. intonắri
inton├í vb., ind. prez. 1 sg. inton├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. intone├íz─â[1]
intonáre s. f., g.-d. art. intonării; pl. intonări[1]
INTONÁ vb. 1. v. cânta. 2. a modula. (~ cuvintele.)[1]
INTONÁRE s. 1. v. interpretare. 2. v. inflexiune.[1]
INTON├ü vb. I. tr. 1. A c├ónta, a executa (o bucat─â muzical─â). 2. A rosti, a spune (un cuv├ónt, o propozi╚Ťie etc.) cu un anumit ton. [P.i. -nez ╚Öi int├│n, var. ├«ntona vb. I. / < it. intonare, cf. fr. entonner].
INTON├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a intona ╚Öi rezultatul ei; intona╚Ťie. [Var. ├«ntonare s.f. / < intona].
ÎNTONÁ vb. I. v. intona.
ÎNTONÁRE s.f. v. intonare.
INTON├ü vb. tr. 1. a c├ónta, a executa (o bucat─â muzical─â). 2. a rosti, a spune (un cuv├ónt, o propozi╚Ťie) cu un anumit ton. (< it. intonare)
A INTON├ü ~├ęz tranz. 1) (piese muzicale) A ├«ncepe indic├ónd tonul melodiei. 2) A c├ónta ├«ncet ╚Öi f─âr─â cuvinte, ca pentru sine; a ├«ng├óna; a fredona; a murmura. 3) (compozi╚Ťii muzicale) A interpreta ├«n mod solemn. 4) (cuvinte, fraze etc.) A rosti cu un ton specific. /<fr. entonner[1]
intonà v. 1. a pune tonul, a accentua; 2. a începe un cântec.
*├«nton├ęz v. tr. (fr. entonner; lat. intono, -├íre). ├Äncep un c├«ntec d├«nd ton voci─ş. C├«nt, celebrez: a ├«ntona un imn cu─şva. Gram. Accentuez, da┼ş ton: a ├«ntona o silab─â.
INTONA vb. 1. (MUZ.) a cînta, a executa, a interpreta, (pop.) a glăsui, a spune, a viersui, a zice, (înv.) a glăsi, a juca. (A ~ o melodie, o doină.) 2. a modula. (~ cuvintele.)
INTONARE s. 1. (MUZ.) executare, execu╚Ťie, interpretare. (~ a unei melodii.) 2. inflexiune, intona╚Ťie, ml─âdiere, modulare, modula╚Ťie, ton, tonalitate. (O pl─âcut─â ~ a cuvintelor.)
intona╚Ťie (intonare) I. 1. Redare exact─â a ├«n─âl╚Ťimii* sunetelor ├«n interpretarea vocal─â ╚Öi instrumental─â, ├«n solfegiere*; fixarea i., mai ales ├«n repeti╚Ťii, este precedat─â de ÔÇ×darea tonuluiÔÇŁ de c─âtre dirijor ╚Öi uneori de intonarea fragmentului ini╚Ťial ce trebuie c├óntat de c─âtre ├«ntreg ansamblul (I, 2). 2. Contur al melodiei*, curb─â a ├«n─âl╚Ťimilor (2) ├«n cadrul discursului muzical. 3. ├Än c├«ntul greg.*, formul─â (I, 1) c├óntat─â de oficiant ╚Öi reluat─â de c─âtre cor* sau de c─âtre comunitate. 4. Muzic─â de org─â, av├ónd acela╚Öi rol de preludiere ca ╚Öi i. (2) [v. preludiu (1)]. De scurt─â durat─â, i. este un mijloc eficace de fixare a ÔÇ×tonuluiÔÇŁ ╚Öi, ├«n unele momente, a modula╚Ťiei*. I. poate fi scris─â (├«ntr-o form─â aleas─â de organistul-compozitor: introitus*, intrada*, preludiu*, toccata*) sau improvizat─â. Astfel de i. au fost transmise de cei doi Gabrieli (Intonazioni dÔÇÖorgano, 1593). Exist─â ╚Ť─âri (Fran╚Ťa, Anglia, ╚Ü─ârile de Jos, Spania, Portugalia) ├«n care termenul nu se ├«nt├ólne╚Öte, fiind mai cur├ónd sin. cu ricercar*. ├Än sec. 17, mai apare ├«n Germania. II. 1. ├Än muzicologia* sovietic─â, no╚Ťiunea generic─â pentru ansamblul tr─âs─âturilor structurale ╚Öi de ethos* ale unei muzici pop., tr─âs─âturi transmise implicit artei culte na╚Ťionale orientate spre aceast─â muzic─â (đŞđŻĐéđżđŞđ░đŞđŻĐĆ). 2. ├Än muzicologia rom├óneasc─â, i. pop., i. folcloric─â (sau biz.), suma caracteristicilor melodice-ritmice ale c├óntului pop. sau biz., desenul caracteristic al acestui c├óntec. Sin.: melos pop. (v. melodie).

Intonare dex online | sinonim

Intonare definitie

Intrare: intona
întona verb grupa I conjugarea a II-a
intona verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: intonare
intonare substantiv feminin
întonare