Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru intona╚Ťiune

INTON├ü╚ÜIE, intona╚Ťii, s. f. 1. (Muz.) Emitere (corect─â) a ├«n─âl╚Ťimii unui sunet. 2. Varia╚Ťie de ├«n─âl╚Ťime a vocii ├«n timpul vorbirii, interpret─ârii unui text etc.; inflexiune, ton, accent. [Var.: (rar) intona╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. intonation.
INTONA╚ÜI├ÜNE s. f. v. intona╚Ťie.
INTON├ü╚ÜIE, intona╚Ťii, s. f. 1. (Muz.) Emitere (corect─â) a ├«n─âl╚Ťimii unui sunet. 2. Varia╚Ťie de ├«n─âl╚Ťime a vocii ├«n timpul vorbirii, interpret─ârii unui text etc.; inflexiune, ton, accent. [Var.: (rar) intona╚Ťi├║ne s. f.] ÔÇô Din fr. intonation.
INTONA╚ÜI├ÜNE s. f. v. intona╚Ťie.
INTON├ü╚ÜIE, intona╚Ťii, s. f. Felul ├«n care se ridic─â ╚Öi se coboar─â glasul ├«n timpul vorbirii, felul (uneori specific unei limbi) ├«n care se accentueaz─â un cuv├«nt, o fraz─â; tonul sau modula╚Ťia vorbirii. Intona╚Ťia ╚Öi pauza prezint─â o mare importan╚Ť─â practic─â in lectura operelor ╚Ötiin╚Ťifice, artistice etc. IORDAN, L. R. 544. Are o intona╚Ťie str─âin─â, afectat─â, cam pe nas. BASSARABESCU, V. 48. Ba bine c─â nu, zise Anicu╚Ťa, cu o u╚Öoar─â intona╚Ťie copil─âreasc─â. D. ZAMFIRESCU, R. 106. ÔÖŽ (Muz.) Emitere a sunetelor cu vocea. Intona╚Ťie fals─â. Ôľş Din intona╚Ťiile muzicale care circul─â ├«n popor, care s├«nt prezente ├«n con╚Ötiin╚Ťa sa, compozitorul trebuie s─â dea prioritate la cele mai de pre╚Ť. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 297, 3/2. ÔÇô Variant─â: (├«nvechit) intona╚Ťi├║ne (pronun╚Ťat -╚Ťi-u-) (ODOBESCU, S. I 225) s. f.
INTONA╚ÜI├ÜNE s. f. v. intona╚Ťie.
inton├í╚Ťie (-╚Ťi-e) s. f., art. inton├í╚Ťia (-╚Ťi-a), g.-d. art. inton├í╚Ťiei; pl. inton├í╚Ťii, art. inton├í╚Ťiile (-╚Ťi-i-)
inton├í╚Ťie s. f. (sil. -╚Ťi-e), art. inton├í╚Ťia (sil. -╚Ťi-a), g.-d. art. inton├í╚Ťiei; pl. inton├í╚Ťii, art. inton├í╚Ťiile (sil. -╚Ťi-i-)[1]
INTONÁȚIE s. 1. v. inflexiune. 2. v. ton.[1]
INTON├ü╚ÜIE s.f. 1. Modula╚Ťia vocii ├«n timpul vorbirii. 2. (Muz.) Manier─â de a intona un sunet cu vocea sau cu un instrument. ÔÖŽ Faptul de a ├«ncepe c├óntarea unei buc─â╚Ťi vocale. [Gen. -iei, var. intona╚Ťiune s.f. / cf. it. intonazione, fr. intonation].
INTONA╚ÜI├ÜNE s.f. v. intona╚Ťie.
INTON├ü╚ÜIE s. f. 1. modula╚Ťia vocii ├«n timpul vorbirii. 2. (muz.) manier─â de a intona un sunet cu vocea, sau cu un instrument. (< fr. intonation)
INTON├ü╚ÜIE ~i f. 1) Grad de modulare a vocii ├«n timpul vorbirii; ton. 2) Mod de emitere a sunetelor unei melodii. [G.-D. intona╚Ťiei] /<fr. intonation, it. intonazione[1]
intona╚Ťi(un)e f. 1. mod de a intona; 2. tonul vocii: a varia intona╚Ťiunile vorbind.
*intona╚Ťi├║ne f. (d. lat. intonare, a intona). Modu de a intona cu vocea sa┼ş cu un instrument. Tonu pe care ╚Ťi-l ─şe─ş c├«nd vorbe╚Öt─ş or─ş cite╚Öt─ş cu voce: a-╚Ť─ş varia intona╚Ťiunile. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie.
INTONA╚ÜIE s. 1. inflexiune, intonare, ml─âdiere, modulare, modula╚Ťie, ton, tonalitate. (O voce cu ~ii pl─âcute.) 2. accent, ton. (Vorbea cu un av├«nt ╚Öi o ~ plin─â de c─âldur─â.)
intona╚Ťie (intonare) I. 1. Redare exact─â a ├«n─âl╚Ťimii* sunetelor ├«n interpretarea vocal─â ╚Öi instrumental─â, ├«n solfegiere*; fixarea i., mai ales ├«n repeti╚Ťii, este precedat─â de ÔÇ×darea tonuluiÔÇŁ de c─âtre dirijor ╚Öi uneori de intonarea fragmentului ini╚Ťial ce trebuie c├óntat de c─âtre ├«ntreg ansamblul (I, 2). 2. Contur al melodiei*, curb─â a ├«n─âl╚Ťimilor (2) ├«n cadrul discursului muzical. 3. ├Än c├«ntul greg.*, formul─â (I, 1) c├óntat─â de oficiant ╚Öi reluat─â de c─âtre cor* sau de c─âtre comunitate. 4. Muzic─â de org─â, av├ónd acela╚Öi rol de preludiere ca ╚Öi i. (2) [v. preludiu (1)]. De scurt─â durat─â, i. este un mijloc eficace de fixare a ÔÇ×tonuluiÔÇŁ ╚Öi, ├«n unele momente, a modula╚Ťiei*. I. poate fi scris─â (├«ntr-o form─â aleas─â de organistul-compozitor: introitus*, intrada*, preludiu*, toccata*) sau improvizat─â. Astfel de i. au fost transmise de cei doi Gabrieli (Intonazioni dÔÇÖorgano, 1593). Exist─â ╚Ť─âri (Fran╚Ťa, Anglia, ╚Ü─ârile de Jos, Spania, Portugalia) ├«n care termenul nu se ├«nt├ólne╚Öte, fiind mai cur├ónd sin. cu ricercar*. ├Än sec. 17, mai apare ├«n Germania. II. 1. ├Än muzicologia* sovietic─â, no╚Ťiunea generic─â pentru ansamblul tr─âs─âturilor structurale ╚Öi de ethos* ale unei muzici pop., tr─âs─âturi transmise implicit artei culte na╚Ťionale orientate spre aceast─â muzic─â (đŞđŻĐéđżđŞđ░đŞđŻĐĆ). 2. ├Än muzicologia rom├óneasc─â, i. pop., i. folcloric─â (sau biz.), suma caracteristicilor melodice-ritmice ale c├óntului pop. sau biz., desenul caracteristic al acestui c├óntec. Sin.: melos pop. (v. melodie).
INTON├ü╚ÜIE s. f. (cf. it. intonazione, fr. intonation): 1. modula╚Ťie a vocii ├«n timpul vorbirii; varia╚Ťie de ├«n─âl╚Ťime ├«n modul de emitere a unei tran╚Öe sonore. ÔŚŐ ~ ascend├ęnt─â: emitere a tran╚Öei sonore pe un ton mai ├«nalt. ÔŚŐ ~ descend├ęnt─â: emitere a tran╚Öei sonore pe un ton mai sc─âzut. ÔŚŐ ~ enun╚Ťiat├şv─â: i. normal─â, obi╚Önuit─â, continu─â, care caracterizeaz─â o propozi╚Ťie enun╚Ťiativ─â. ÔŚŐ ~ interogat├şv─â: i. ascendent─â, ├«ntreb─âtoare, care ajut─â la realizarea unei ├«ntreb─âri, care caracterizeaz─â o propozi╚Ťie interogativ─â. ÔŚŐ ~ exclamat├şv─â: i. descendent─â, a mir─ârii, ce sugereaz─â o stare sufleteasc─â, ce ajut─â la realizarea unei exclam─âri, ce caracterizeaz─â o propozi╚Ťie exclamativ─â. ÔŚŐ ~ predicat├şv─â: i. specific─â predicatului, care sugereaz─â ac╚Ťiunea verbului predicat. ÔŚŐ ~ supliment├ír─â: i. care se adaug─â celei obi╚Önuite, enun╚Ťiative, pentru a eviden╚Ťia anumite categorii (vocativul, imperativul, anumite adverbe ╚Öi interjec╚Ťii predicative). 2. fel specific de a pronun╚Ťa un sunet vocalic.

Intona╚Ťiune dex online | sinonim

Intona╚Ťiune definitie

Intrare: intona╚Ťie
intona╚Ťiune
intona╚Ťie substantiv feminin
  • silabisire: -╚Ťi-e