INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngâduitor. Certitudinea e severă și intolerantă. C. PETRESCU, Î. II 185.

intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte

intoleránt adj. m. tolerant

INTOLERÁNT adj. v. neîngăduitor.

Intolerant ≠ tolerant

INTOLERÁNT, -Ă adj. Neîngăduitor. [Cf. fr. intolérant].

INTOLERÁNT, -Ă adj. 1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credință, religie decât a sa; fanatic. 2. (despre organism) care nu suportă (un medicament). (< fr. intolérant)

INTOLERÁNT ~tă (~ți, ~te) Care nu este tolerant; neîngăduitor. /<fr. intolérant

intolerant a. care nu e tolerant.

*intoleránt, -ă adj. (lat. in-tólerans, -ántis). Care nu tolerează gusturile, dorințele, opiniunile, credințele altuĭa: om, caracter intolerant.

INTOLERANT adj. necruțător, neiertător, neîndurător, neîngăduitor, nemilos, netolerant, (înv.) nesuferitor. (Om ~.)