Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru intoleranță

INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduință; neîngăduință, netoleranță. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. – Din fr. intolérance.
INTOLERÁNȚĂ, intoleranțe, s. f. 1. Lipsă de toleranță, de îngăduire. Din poema...«Savonarola», alăturea de vederi înalte, iese un suflu de intoleranță, de sectarism. GHEREA, ST. CR. I 175. 2. (Med.) Incapacitatea de a suporta unele medicamente. Intoleranță pentru sulfamide.
intoleránță s. f., g.-d. art. intoleránței; pl. intoleránțe
intoleránță s. f., pl. intoleránțe
INTOLERÁNȚĂ s. neîngăduință.
Intoleranță ≠ îngăduință, toleranță
INTOLERÁNȚĂ s.f. 1. Lipsă de toleranță; neîngăduire. 2. Incapacitate organică de a suporta anumite medicamente. [Cf. fr. intolérance, it. intolleranza].
INTOLERÁNȚĂ s. f. 1. lipsă de toleranță. 2. incapacitate organică de a suporta un medicament, un aliment, un grefon etc. (< fr. intolérance)
INTOLERÁNȚĂ ~e f. 1) Caracter intolerant; lipsă de toleranță; neîngăduință. 2) Atitudine de intolerant. 3) Inaptitudine a organismului de a tolera unele medicamente, alimente. /<fr. intolérance
intoleranță f. lipsă de toleranță.
*intoleránță f., pl. e (lat. intolerantia). Lipsă de toleranță.
INTOLERANȚĂ s. neîngăduință.

intoleranță definitie

intoleranță dex

Intrare: intoleranță
intoleranță substantiv feminin