25 definiții pentru intitulat
INTITULÁ, intitulez,
vb. I.
Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦
Refl. A purta un titlu; a se numi. [
Var.: (
pop.)
întitulá vb. I] – Din
fr. intituler, lat. intitulare. INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te,
adj. Purtând numele, denumit, numit. [
Var.: (
pop.)
întitulát, -ă adj.] –
V. intitula. ÎNTITULÁ vb. I
v. intitula. ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat. INTITULÁ, intitulez,
vb. I.
Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦
Refl. A purta un titlu; a se numi. [
Var.: (
pop.)
întitulá vb. I] – Din
fr. intituler, lat. intitulare. INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te,
adj. Purtând numele, denumit, numit... [
Var.: (
pop.)
întitulát, -ă adj.] –
V. intitula. ÎNTITULÁ vb. I
v. intitula. ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat. INTITULÁ, intitulez,
vb. I.
Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ♦
Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. – Variantă:
întitulá vb. I.
INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te,
adj. Care are un titlu; numit. În 1909 a apărut lucrarea lui Lenin intitulată «Materialism și empiriocriticism». ▭ Miron Costin a mai scris și opera intitulată «De neamul Moldovenilor». IST. R.P.R. 216. – Variantă:
întitulát, -ă (GALAN, B. I 67)
adj. ÎNTITULA vb. I
v. intitula. ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat. intitulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 intituleáză
intitulá vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză[1] INTITULÁ vb. v. supranumi.[1] INTITULÁT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.) INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
ÎNTITULÁ vb. I. v.
intitula. INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II.
refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1] A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1] întitulá v. a da un titlu.
*întituléz v. tr. (mlat. intitulo, -áre, fr. intituler, it. intitolare). Daŭ titlu uneĭ cărțĭ, unuĭ suveran. V. refl. Îmĭ daŭ titlu de: acest mitropolit se întitulează „al Moldoveĭ și Suceveĭ”.
INTITULA vb. a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) INTITULAT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.) Intitulat dex online | sinonim
Intitulat definitie
Intrare: intitula
intitula verb grupa I conjugarea a II-a
întitula verb grupa I conjugarea a II-a