intitulat definitie

2 intrări

25 definiții pentru intitulat

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit. [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.
INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit... [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula.
ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ♦ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. – Variantă: întitulá vb. I.
INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Care are un titlu; numit. În 1909 a apărut lucrarea lui Lenin intitulată «Materialism și empiriocriticism». ▭ Miron Costin a mai scris și opera intitulată «De neamul Moldovenilor». IST. R.P.R. 216. – Variantă: întitulát, -ă (GALAN, B. I 67) adj.
ÎNTITULA vb. I v. intitula.
ÎNTITULÁT, -Ă adj. v. intitulat.
intitulá (a ~) vb., ind. prez. 3 intituleáză
intitulá vb., ind. prez. 1 sg. intituléz, 3 sg. și pl. intituleáză[1]
INTITULÁ vb. v. supranumi.[1]
INTITULÁT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)
INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].
ÎNTITULÁ vb. I. v. intitula.
INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)
A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]
întitulá v. a da un titlu.
*întituléz v. tr. (mlat. intitulo, -áre, fr. intituler, it. intitolare). Daŭ titlu uneĭ cărțĭ, unuĭ suveran. V. refl. Îmĭ daŭ titlu de: acest mitropolit se întitulează „al Moldoveĭ și Suceveĭ”.
INTITULA vb. a boteza, a chema, a denumi, a numi, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.)
INTITULAT adj. denumit, numit, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

intitulat dex

Intrare: intitulat
intitulat
întitulat
Intrare: intitula
intitula verb grupa I conjugarea a II-a
întitula verb grupa I conjugarea a II-a