interzis definitie

28 definiții pentru interzis

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.
INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. și f. Persoană căreia i s-a ridicat, prin hotărâre judecătorească, exercitarea drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție. – V. interzice.
INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.
INTERZÍS, -Ă, interziși, -se, s. m. și f. Persoană căreia i s-a oprit, prin hotărîre judecătorească, exercițiul drepturilor sale; persoană pusă sub interdicție.
interzíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzíc, 1 pl. interzícem, 2 pl. interzíceți, imperf. 3 sg. interziceá; imper. 2 sg. interzí, neg. nu interzíce; part. interzís
interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; adj. f., s. f. interzísă, pl. interzíse
interzíce vb. zice
interzís adj. m., s. m., pl. interzíși; f. sg. interzísă, pl. interzíse
INTERZÍCE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.
INTERZÍS adj. 1. oprit. (Intrarea ~.) 2. v. nepermis. 3. v. prohibit. 4. oprit, (înv.) poprit. (Alimente ~.) 5. v. suprimat.
A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite
Interzis ≠ îngăduit, permis
INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].
INTERZÍS, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) pus sub interdicție. [< interzice].
INTERZÍCE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)
INTERZÍS, -Ă adj. uimit, uluit. (după fr. interdit)
A INTERZÍCE interzíc tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire
INTERZÍS1 ~să (~și, ~se) Care nu este autorizat; neautorizat. Staționare ~să. /v. a interzice
INTERZÍS2 ~să (~și, ~se) m. și f. Persoană supusă interdicției. / v. a interzice
interzice v. 1. a opri cu tot dinadinsul: a interzice intrarea; 2. a suspenda din funcțiune: a interzice pe un preot; 3. a lua cuiva administrarea averii sale: a interzice pe un nebun; 4. a turbura, a face să’și piarză cumpătul: răspunsul meu l’a interzis.
interzis a. 1. cu totul turburat; 2. cel lovit de interdicțiune: interzisul e asimilat în toate privințele minorului.
*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur, încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).
*interzís, -ă adj. Care e pedepsit cu interdicțiunea (vorbind de un funcționar) saŭ e pus supt interdicțiune (vorbind de un nebun saŭ risipitor). Barb. (după fr.). Turburat, încurcat.
INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. a opri, a prohibi, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor.) 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. a suprima, a suspenda. (A ~ revista.)
INTERZIS adj. 1. oprit. (Intrarea ~.) 2. neîngăduit, nepermis, oprit, proscris. (Un lucru ~.) 3. oprit, prohibit. (Băuturi ~.) 4. oprit, (înv.) poprit. (Fructe ~.) 5. suprimat, suspendat. (Gazetă ~.)
QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

interzis dex

Intrare: interzice
interzice verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: interzis (adj.)
interzis adjectiv
Intrare: interzis (s.m.)
interzis substantiv masculin