interzicere definitie

2 intrări

22 definiții pentru interzicere

INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.
INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite să (se) facă ceva, a ordona să nu (se) facă ceva; a prohibi. – Din fr. interdire (după zice).
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei; prohibire. – V. interzice.
INTERZÍCE, interzíc, vb. III. Tranz. A opri, a nu încuviința, a nu permite (să se facă ceva); a ordona sau a porunci să nu se facă ceva. E o vînătoare care face cu ușurință multe victime, interzisă și pedepsită de lege. BOGZA, C. O. 303. I-a interzis să utilizeze vreodată fasolea verde, mazărea. C. PETRESCU, Î. II 65. Autoritățile portului s-au opus, interzicînd întreruperea muncii. SAHIA, N. 41.
INTERZÍCERE, interziceri, s. f. Acțiunea de a interzice; oprire, prohibire. Uniunea Sovietică duce o luptă consecventă pentru interzicerea armei atomice și a celorlalte arme de exterminare în masă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2903.
interzíce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. interzíc, 1 pl. interzícem, 2 pl. interzíceți, imperf. 3 sg. interziceá; imper. 2 sg. interzí, neg. nu interzíce; part. interzís
interzícere s. f., g.-d. art. interzícerii; pl. interzíceri
interzíce vb. zice
interzícere s. f., pl. interzíceri
INTERZÍCE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. v. prohibi. 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. v. suprima.
INTERZÍCERE s. 1. împiedicare, oprire, (pop.) opreliște, (înv. și reg.) popreală. (~ accesului cuiva.) 2. v. prohibiție. 3. oprire, proscriere. (~ duelului.) 4. v. suprimare.
A interzice ≠ a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite
INTERZÍCE vb. III. tr. A opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ♦ A pune sub interdicție. [P.i. interzíc. / < lat. interdicere, cf. fr. interdire, germ. untersagen, după zice].
INTERZÍCERE s.f. Acțiunea de a interzice și rezultatul ei. [< interzice].
INTERZÍCE vb. tr. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva. ◊ a pune sub interdicție. (după fr. interdire)
A INTERZÍCE interzíc tranz. 1) (acțiuni) A împiedica în mod voit. A-i ~ să fumeze. 2) (producerea, vânzarea, importul sau exportul de mărfuri) A nu permite în mod oficial; a prohibi. 3) (publicații) A face să-și înceteze apariția. /<fr. interdire
interzice v. 1. a opri cu tot dinadinsul: a interzice intrarea; 2. a suspenda din funcțiune: a interzice pe un preot; 3. a lua cuiva administrarea averii sale: a interzice pe un nebun; 4. a turbura, a face să’și piarză cumpătul: răspunsul meu l’a interzis.
*interzíc, zís, a -zíce v. tr. (lat. inter-dico, -dícere. V. zic). Opresc, nu permit: a interzice să intre cineva (cuĭva să intre), intrarea cuĭva (cuĭva intrarea). Suspend din funcțiune: a interzice un funcționar. Jur. Opresc să-șĭ maĭ administreze averea, pun supt interdicțiune un nebun saŭ un risipitor. Barb. Turbur, încurc: răspunsu meŭ l-a interzis (fr. interdire).
INTERZICE vb. 1. a opri. (Îți ~ să te mai duci acolo.) 2. a opri, a prohibi, (înv.) a popri. (A ~ vînzarea băuturilor.) 3. a opri, a proscrie. (A ~ duelul.) 4. a suprima, a suspenda. (A ~ revista.)
INTERZICERE s. 1. împiedicare, oprire, (pop.) opreliște, (înv. și reg.) popreală. (~ accesului cuiva.) 2. interdicție, prohibire, prohibiție, (livr.) excluziune, (pop.) opreală, opreliște, (înv.) oprire, (turcism înv.) iasac. (~ consumului de alcool.) 3. oprire, proscriere. (~ duelului.) 4. suprimare, suspendare. (~ apariției unei reviste.)
QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

interzicere dex

Intrare: interzice
interzice verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: interzicere
interzicere substantiv feminin