interval definitie

18 definiții pentru interval

INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Raportul de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două perioade, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Distanță în spațiu între două puncte, între două lucruri. ♦ (Mat.) Ansamblu de puncte, de numere cuprinse între două valori date. 3. Diferență de înălțime între două sunete muzicale. – Din fr. intervalle, lat. intervallum.
INTERVÁL, intervale, s. n. 1. Durata între două momente sau evenimente. V. răstimp. Intervalul dintre două sesiuni. ▭ În acest interval, peste patru milioane de locuitori [ai Moscovei] utilizează metroul. STANCU, U.R.S.S. 20. 2. Spațiul dintre două lucruri; distanță, loc gol între două lucruri. Sabina pășea ușor, prin intervalele de lumină și umbră. C. PETRESCU, C. V. 365. 3. Diferența dintre înălțimile a două sunete muzicale. Interval de o terță.
intervál s. n., pl. intervále
intervál s. n., pl. intervále
INTERVÁL s. 1. v. perioadă. 2. v. curs. 3. bucată, răstimp. (A trecut un bun ~ de timp de când...) 4. v. răstimp. 5. v. durată. 6. v. termen. 7. v. distanță. 8. bucată, distanță, (reg.) postată. (A parcurs un bun ~ din drum.)
INTERVÁL s.n. 1. Distanță în timp între două fenomene, între două evenimente consecutive; răstimp. 2. Spațiu care separă două lucruri. 3. Diferență de înălțime dintre două sunete muzicale. 4. (Mat.) Mulțimea punctelor sau numerelor cuprinse între două puncte sau numere date. [< fr. intervalle, it. intervallo, lat. intervallum].
INTERVÁL s. n. 1. distanță în timp între două fenomene, faze, evenimente etc. consecutive; răstimp. 2. spațiu care separă două lucruri. 3. (muz.) raport dintre înălțimile a două sunete. 4. (mat.) mulțimea punctelor (sau numerelor) între două puncte (sau numere) date. (< fr. intervalle, lat. intervallum)
INTERVÁL ~e n. 1) Distanță care există între două obiecte; spațiu dintre două lucruri. 2) Perioadă de timp cuprinsă între două momente; răstimp. 3) Raport dintre înălțimile a două sunete muzicale. 4) mat. Mulțime de puncte cuprinsă între două puncte date. /<fr. intervalle, lat. intervallum
interval n. 1. distanță dela un loc, dela un timp la altul; 2. Muz. distanță între două tonuri.
*intervál n., pl. e (lat. inter-vallum, d. vallum, val, rîdicătură de pămînt). Spațiŭ de loc saŭ de timp: santinelele eraŭ așezate la intervale, tunurile se auzeaŭ la intervale. Muz. Distanța dintre doŭă tonurĭ. La intervale, din loc în loc; din timp în timp.
INTERVAL s. 1. epocă, perioadă, răgaz, răstimp, spațiu, timp, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (În acel ~...) 2. curs, răstimp, timp, vreme, (înv.) diastimă. (În ~ de un secol.) 3. bucată, răstimp. (A trecut un bun ~ de timp de cînd...) 4. ceas, oră, perioadă, răstimp, timp. (A așteptat un ~ bun pînă să vină.) 5. durată, întindere, perioadă, răstimp, timp, (reg.) rahăt. (Pe tot ~ examenului.) 6. perioadă, termen. (Un ~ de garanție de 6 luni.) 7. depărtare, distanță, spațiu, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între stîlpi?) 8. bucată, distanță, (reg.) postată. (A parcurs un bun ~ din drum.)
INTERVAL distanță în timp, măsurată în minute, secunde și microsecunde, între două sau mai multe ținte aeriene, precum și între două sau mai multe formații de aeronave din compunerea aceleiași ținte.
interval (< fr. intervalle), în general, diferența de înălțime* dintre două sunete. Obiectiv, I. este domeniul sonor cuprins între două sunete muzicale diferit intonate [v. intonație (I, 1)]; subiectiv, senzația auditivă corespunzătoare raportului numeric dintre frecvențele* a două sunete muzicale diferit intonate. Nota gravă este baza i. iar cea înaltă vârful lui. I. pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere. I. este melodic dacă sunetele lui sunt intonate succesiv; el devine armonic dacă intonarea este simultană. Un i. melodic este descendent în succesiunea vârf-bază și ascendent în succesiunea inversă. Cantitativ, după numărul de trepte*, cuprins între bază și vârf, i. se clasifică în secunde*, terțe* etc. În continuare, i. după o anumită mărime cantitativă se clasifică după mărimea (valoarea) lor calitativă, adică după numărul de tonuri* sau semitonuri* temperate* conținut. (Ex.: terța mică, 1 1/2 tonuri, terța mare, 2 tonuri). Considerând i. în funcție de alterațiile* simple, i. perfecte (octava*, cvinta* și cvarta*) au trei mărimi calitative (ex.: cvartă micșorată, 2 tonuri; cvartă perfectă, 2 1/2 tonuri; cvartă mărită, 3 tonuri). Celelalte i. au patru mărimi calitative (ex.: terță micșorată, 1 ton; terță mică, 1 1/2 tonuri; terță mare, 2 tonuri; terță mărită, 2 1/2 tonuri). Dacă se consideră și dublele alterații, se obțin mai multe mărimi calitative. (ex.: cvarta dublă micșorată, 1 1/2 tonuri, iar cea dublu mărită, 3 1/2 tonuri). I. enarmonice (2) sunt cele care conțin același număr de semitonuri temperate, indiferent de denumirea lor (ex. i. de cvintă micșorată do – sol bemol este enarmonic cu cel de cvartă mărită do – fa diez). I. mai mici decât octava sunt simple, iar cele mai mari compuse, constând dintr-un i. de octavă plus unul simplu (ex.: decima* mare do-mi este formată din octava do-do și terța mare do-mi). I. consonante sunt octava, cvinta și cvarta perfecte, terța și sexta mari și mici; celelalte sunt disonante*. În știința armoniei (III, 1), cvarta este considerată i. mixt, consonant în unele situații și disonant în altele. Terțele și sextele au fost denumite și consonanțe imperfecte și au fost admise târziu (din sec. 14) printre consonanțe. I. sunt diatonice* dacă fac parte din aceeași gamă diatonică*. Ele se numesc cromatice dacă unul din sunetele lor (sau ambele) nu fac parte din scara diatonică considerată (ex.: intervalul re-fa diez este diatonic în gama re major și cromatic în gama do major). Un i. armonic simplu este răsturnat* dacă baza lui trece la vârf sau invers (ex.: terța mică re-fa este răsturnată dacă nota re este ridicată cu o octavă sau fa coborâtă cu o octavă; se obține sexta mare fa-re). La i. compuse răsturnarea se efectuează ridicând baza cu două octave sau coborând vârful cu două octave. În armonia tonală, i. disonante cer de regulă să fie rezolvate, adică să fie urmate de un i. consonant. Rezolvarea* se obține mișcând fie baza, fie vârful i. fie ambele sunete (ex.: i. disonant do-re poate fi rezolvat în si bemol-re, do-mi bemol sau chiar si bemol-sol). ♦ În acustica* muzicală, cel mai simplu mod de a determina valoarea numerică a unui i. este acela de a o exprima prin raportul supraunitar al frecvențelor* sunetelor componente, după scara muzicală considerată (ex. în scara pitagoreică și în cea naturală, octava = 2/1 = 2, cvinta perfectă 3/2 = 1,50, cvarta 4/3 = 1,33 etc.). În scara sunetelor egal temperate (v. temperare) se ia direct valoarea finală a raporturilor de frecvență, plecând de la semitonul temperat 21/12 = 1,059. În această scară, octava = (212)1/12 = 2, cvinta = (27)1/12 = 1,498, cvarta = (25)1/12 = 1,334 etc. Pentru determinarea și compararea valorilor i. din scările netemperate (pitagoreică, naturală etc.) se calculează logaritmii* raporturilor supraunitare de frecvență care caracterizează i. respective. Din aplicarea logaritmilor în baza 10 derivă unitatea de măsură savart*, iar din a celor cu baza 2/12 unitatea de măsură cent*. Se mai aplică și calculul cu logaritmi cu baza 2, luându-se pur și simplu valorile numerice din tabele, neexistând o unitate de măsură derivată precum cele două citate. ♦ În antic. îndepărtată, elemente de studiu al i. se găsesc în muzica unor popoare extraeuropene (chinez, indian etc.), dar studiul sistematic al i. a început în Europa, în cadrul școlii pitagoreice (sec. VI î. Hr.), și a fost dezvoltat de teoreticienii următori lui Pitagora (Aristoxenos din Tarent, Euclide, Didymos, Claudiu Ptolemeu etc.). Experimental, studiul i. se efectua pe monocord*. În teoria greacă a muzicii (ἁρμονιϰή), i. consonante erau numai cvarta (diatessaron*), cvinta (diapente*) și octava [diapason (1)]. Cvarta (v. tetracord) avea o importanță comparabilă cu cea acordată astăzi octavei. În gama prin cvinte (Pitagora), i. de ton sunt egale (9/8), dar cele de semiton sunt de două feluri: lima (λεῖμμα, semitonul diatonic, 256/243= 1,053) și apotema (semitonul cromatic, 2187/2048= 1,067). În această gamă apare și un microinterval*, coma* pitagoreică sau diatonică, 531441/524288= 1,013, ca diferență dintre suma a 12 cvinte și suma a șapte octave. În gama naturală* (Zarlino, sec. 16) există două feluri de i. de ton: mare (9/8= 1,125, egal cu tonul pitagoreic) și mic (10/9= 1,111). Experiența tonului mic face să apară i. neexistente în gama pitagoreică: coma* sintonică sau didimică (diferența dintre tonul mare și cel mic, 81/80= 1,012), coma mare etc., cum și o serie de i. „joase” și „înalte” (ex. în gama do major, cvinta joasă re-la = 40/27 = 1,481 și răsturnarea ei, cvarta înaltă 27/20 = 1,350). În gama solfegistică (sistemul Mercator-Holder) octava este divizată în 53 de microintervale (come Mercator-Holder), iar mărimea oricărui i. este măsurată de un număr întreg de come (ex. semitonul diatonic, 4 come; semitonul cromatic, 5 come; tonul, 9 come; cvarta perfectă, 22 de come; cvinta perfectă, 31 de come etc.). Această comă are valoarea 21/53 = 1,013.
a face un interval expr. (intl.) a se lua la bătaie, a se bate.
a ieși la interval (cu ceva) expr. a plăti tratația (cuiva), a face cinste (cuiva).
a invita la un interval expr. (intl.) a provoca la duel / la bătaie pentru stabilirea ierarhiei dintr-un grup de infractori pe criteriul forței fizice.
interval, intervale s. n. (intl.) duel pentru stabilirea, prin forță, a șefiei unei bande de infractori.

interval dex

Intrare: interval
interval substantiv neutru