INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Spațiu (gol) situat între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri aflate unul lângă altul pe o anumită porțiune din suprafața lor, fără a se atinge; luft. – Din fr. interstice, lat. interstitium.

INTERSTÍȚIU, interstiții, s. n. Mică regiune din spațiu, situată între părțile unui corp sau ale unui sistem de corpuri.

interstíțiu [țiu pron. țiu] s. n., art. interstíțiul; pl. interstíții, art. interstíțiile (-ți-i-)

interstíțiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. interstíțiul; pl. interstiții, art. interstíțiile (sil. -ți-i-)

INTERSTÍȚIU s.n. Interval, spațiu intermediar. ♦ Spațiul liber dintre două piese ale aceluiași sistem. [Pron. -țiu. / cf. fr. interstice, it. interstizio, lat. interstitium].

INTERSTÍȚIU s. n. interval, spațiu liber între două corpuri, între două părți ale unui tot. (< fr. interstice, lat. interstitium)

INTERSTÍȚIU ~i n. Spațiu mic, vid între părțile componente ale unui corp sau între diferite corpuri. [Sil. -ter-sti-țiu] /<lat. interstitium, fr. interstice

interstițiu n. mic interval de timp, mic spațiu gol.

*interstíțiŭ m. (lat. inter-stitium, d. inter, între, și sistere, a opri, d. stare, a sta. V. armi-stițiŭ). Interval, loc gol foarte mic: apa curge pin interstițiile stîncilor.