interpozíție (-ți-e) s. f., art. interpozíția (-ți-a), g.-d. art. interpozíției; pl. interpozíții, art. interpozíțiile (-ți-i-)

interpozíție s. f., pl. interpozíții

INTERPOZÍȚIE s.f. 1. Stare a unui lucru așezat între altele. 2. (Fig.) Intervenție a unei autorități superioare. ◊ (Jur.) Interpoziție de persoane = act prin care o persoană apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obține direct. [Var. interpozițiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

INTERPOZÍȚIE s. f. 1. stare a unui lucru așezat între altele. 2. (fig.) intervenție a unei autorități superioare. ♦ (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaă apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)

*interpozițiúne f. (lat. inter-positio, -ónis). Situațiunea unuĭ corp între doŭă. Fig. Intervenirea uneĭ autoritățĭ superioare. Jur. Interpozițiune de persoane, se zice cînd o persoană transmite alteĭa numele eĭ ca să-ĭ ușureze obținerea unor avantaje pe care nu le-ar putea obținea direct: interpozițiunea, cînd e probată formal, anulează avantajele concedate. – Și -íție.