interpolare definitie

21 definiții pentru interpolare

INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a intercala într-un text cuvinte sau fraze care nu aparțin originalului, pentru a-l explica, a-l completa etc. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe mărimi determinate sau estimate. – Din fr. interpoler, lat. interpolare.
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se interpolează; interpolație. – V. interpola.
INTERPOLÁ, interpolez, vb. I. Tranz. (Mai ales la forma pasivă) 1. A introduce, a insera, a adăuga într-un text (manuscris) cuvinte ori fraze, spre a-l explica sau a-l completa. 2. (Mat.) A calcula valori intermediare aproximative ale unei funcțiuni pentru care se cunosc numai o parte din valori.
INTERPOLÁRE, interpolări, s. f. 1. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; introducere de cuvinte sau fraze într-un text; (concretizat) text interpolat. Manuscrisele vechi sînt adesea amplificate prin interpolări numeroase. 2. (Mat.) Procedeu prin care se obțin valori intermediare aproximative ale unei funcțiuni pentru care se cunosc numai o parte din valori. Formule de interpolare.
interpolá (a ~) (a intercala) vb., ind. prez. 3 interpoleáză
interpolár adj. m., pl. interpolári; f. interpoláră, pl. interpoláre
interpoláre (intercalare) s. f., g.-d. art. interpolắrii; pl. interpolắri
interpolá vb., ind. prez. 1 sg. interpoléz, 3 sg. și pl. interpoleáză
interpolár adj. m., pl. interpolári; f. sg. interpoláră, pl. interpoláre
interpoláre s. f., g.-d. art. interpolării; pl. interpolări
INTERPOLÁRE s. interpolație.
INTERPOLÁ vb. I. tr. 1. A insera cuvinte sau fraze în textul unui manuscris sau al unui act care nu aparțin textului respectiv. 2. (Mat.) A intercala într-un șir de valori cunoscute unul sau mai mulți termeni determinați prin calcul. ♦ A determina valoarea unei funcții într-un punct al unui interval, cunoscând valoarea ei în extremitățile intervalului. [< fr. interpoler, it., lat. interpolare].
INTERPOLÁRE s.f. Acțiunea de a interpola și rezultatul ei; interpolație. ♦ (Mat.) Determinare a unei funcții. [< interpola].
INTERPOLÁ vb. tr. 1. a insera cuvinte, fraze care nu aparțin textului respectiv, în textul unui manuscris. 2. (mat.) a intercala într-un șir de valori cunoscute una sau mai multe valori determinate prin calcul. ◊ a determina valoarea unei funcții într-un punct al unui interval, cunoscând valoarea ei în extremitățile intervalului. (< fr. interpoler, lat. interpolare)
A INTERPOLÁ ~éz tranz. 1) (cuvinte, fraze, fragmente) A introduce într-un text, pentru a-l explica sau pentru a-l completa. 2) mat. (termeni și valori intermediare) A intercala într-o serie de valori și de termeni cunoscuți pentru a calcula expresia analitică aproximativă a funcției pentru valorile unei variabile. /<fr. interpoler, lat. interpolare
interpolà v. a insera vorbe sau fraze într’un text.
*interpolațiúne f. (lat. inter-polátio, -ónis). Acțiunea de a interpola. Ceĭa ce s’a interpolat: interpolațiunile-s numeroase în textele vechĭ. – Și -áție și -áre.
*interpoléz v. tr. (lat. intér-polo, -áre). Inserez într’un text un cuvînt saŭ o frază care nu face parte din el: a interpola o glosă într’un context. Fiz. Inserez într’o serie de observațiunĭ niște terminĭ determinațĭ pin calcul. Mat. Găsesc o formulă care, satisfăcînd oare-care cazurĭ observate, poate înlocui provizoriŭ legea fenomenuluĭ.
INTERPOLARE s. interpolație.

interpolare dex

Intrare: interpola
interpola verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: interpolare
interpolare substantiv feminin
Intrare: interpolar
interpolar adjectiv