INTERPOLÁȚIE, interpolații, s. f. (Rar) Interpolare. [Var.: interpolațiúne s. f.] – Din fr. interpolation, lat. interpolatio, -onis.

INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

INTERPOLÁȚIE, interpolații, s. f. (Rar) Interpolare. [Var.: interpolațiúne s. f.] – Din fr. interpolation, lat. interpolatio, -onis.

INTERPOLAȚIÚNE s. f. v. interpolație.

INTERPOLÁȚIE, interpolații, s. f. Adaos de cuvinte și fraze într-un text; parte introdusă într-un text original; interpolare.

interpoláție (rar) (-ți-e) s. f., art. interpoláția (-ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (-ți-i-)

interpoláție s. f. (sil. -ți-e), art. interpoláția (sil. -ți-a), g.-d. art. interpoláției; pl. interpoláții, art. interpoláțiile (sil. -ți-i-)[1]

INTERPOLÁȚIE s. v. interpolare.[1]

INTERPOLÁȚIE s.f. Interpolare. [Gen. -iei, var. interpolațiune s.f. / cf. fr. interpolation, lat. interpolatio].

INTERPOLAȚIÚNE s.f. v. interpolație.

INTERPOLÁȚIE s. f. interpolare. (< fr. interpolation, lat. interpolatio)

INTERPOLÁȚIE ~i f. Porțiune (cuvinte, fraze, fragmente etc.) introdusă într-un text în vederea explicării sau completării lui. /<fr. interpolation, lat. interpolatio, ~onis[1]

interpolați(un)e f. 1. acțiunea de a interpola; 2. pasaj interpolat: interpolațiunile fură numeroase înaintea descoperirii tiparului.

*interpolațiúne f. (lat. inter-polátio, -ónis). Acțiunea de a interpola. Ceĭa ce s’a interpolat: interpolațiunile-s numeroase în textele vechĭ. – Și -áție și -áre.

INTERPOLAȚIE s. interpolare.