Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru interpelare

INTERPEL├ü, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva s─â dea un r─âspuns, s─â dea socoteal─â asupra unui fapt; spec. a cere explica╚Ťii (├«n parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. ÔÇô Din fr. interpeller, lat. interpellare.
INTERPEL├üRE, interpel─âri, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) con╚Ťinutul unei interpel─âri; interpela╚Ťie. ÔÇô V. interpela.
INTERPEL├ü, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva s─â dea un r─âspuns, s─â dea socoteal─â asupra unui fapt; spec. a cere explica╚Ťii (├«n parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. ÔÇô Din fr. interpeller, lat. interpellare.
INTERPEL├üRE, interpel─âri, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) con╚Ťinutul unei interpel─âri; interpela╚Ťie. ÔÇô V. interpela.
INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) A face o interpelare în parlament; p. ext. a soma pe cineva să răspundă, să se explice asupra unei chestiuni.
INTERPEL├üRE, interpel─âri, s. f. 1. (Mai ales ├«ra sistemul parlamentar burghez) ├Äntrebare adresat─â ├«n parlament de un deputat guvernului sau mini╚Ötrilor ╚Öi la care ace╚Ötia s├«nt obliga╚Ťi s─â r─âspund─â, d├«nd explica╚Ťii asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoas─â. REBREANU, R. II 22. S─â-mi trimi╚Ťi ┬źMonitorul Oficial┬╗ cu ╚Öedin╚Ťa ├«ntreag─â ├«n care Exc. Sa ╚Öi-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) ├Äntreb─âri, strig─âte, chem─âri. Glume ╚Öi interpel─âri violente pentru ocuparea ├«nt├«iului r├«nd n─â╚Öteau. ANGHEL, PR. 38.
interpel├í (a ~) (a cere explica╚Ťii) vb., ind. prez. 3 interpele├íz─â
interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri
interpel├í vb., ind. prez. 1 sg. interpel├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. interpele├íz─â
interpeláre s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări
INTERPEL├üRE s. (POL.) interpela╚Ťie.
INTERPELÁ vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare].
INTERPEL├üRE s.f. 1. Ac╚Ťiunea de a interpela; interpela╚Ťie. ÔÖŽ ├Äntrebare (adresat─â de obicei ├«n parlament de c─âtre un deputat unui ministru) prin care se cere o explica╚Ťie (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) ├Äntreb─âri, soma╚Ťii. [< interpela].
INTERPELÁ vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr. interpeller, lat. interpellare)
INTERPEL├üRE s. f. ├«ntrebare (adresat─â ├«n parlament de c─âtre un deputat unui ministru) prin care se cere o explica╚Ťie referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpela╚Ťie. (< interpela)
A INTERPEL├ü ~├ęz tranz. 1) (persoane) A ├«ntrerupe printr-o adresare brusc─â pentru a cere explica╚Ťii sau pentru a insulta. 2) (membri ai guvernelor) A impune s─â dea explica╚Ťii asupra unui fapt. /<fr. interpeller, lat. interpellare
INTERPEL├üRE ~─âri f. ├Äntrebare adresat─â ├«n ╚Öedin╚Ť─â public─â de c─âtre un deputat ├«n parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explica╚Ťii asupra unui fapt. /v. a interpela
interpelà v. a soma de a răspunde, de a se explica asupra unui fapt.
interpelare f. V. interpela╚Ťi(un)e.
*interpela╚Ťi├║ne f. (lat. interpell├ítio, -├│nis). Ac╚Ťiunea de a interpela. Ac╚Ťiunea pin care un deputat or─ş senator cere ├«n parlament explica╚Ťiun─ş unu─ş ministru. Jur. Soma╚Ťiune unu─ş martur sa┼ş une─şa din p─âr╚Ť─ş. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie, dar ma─ş des -├íre.
*interpel├ęz v. tr. (lat. inter-pellare, a t─â─şa vorba, a ├«ntrerupe). Adresez vorba ca s─â cer ceva. Somez, ca deputat or─ş ca senator, un ministru s─â se explice. Jur. Somez.
INTERPELARE s. interpela╚Ťie.

Interpelare dex online | sinonim

Interpelare definitie

Intrare: interpela
interpela verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: interpelare
interpelare substantiv feminin