interogatoriu definitie

12 definiții pentru interogatoriu

INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces și a răspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act în care sunt consemnate aceste întrebări și răspunsuri. – Din fr. interrogatoire.
INTEROGATÓRIU, interogatorii, s. n. (Adesea în construcție cu verbele «a lua», «a răspunde», «a supune») Totalitatea întrebărilor puse de judecător unei părți implicate într-un proces; actul în care sînt consemnate întrebările și răspunsurile. După interogatorii și cercetări, Șincai este pus în fiare și aruncat într-o închisoare, la Aiud, destinată pentru iobagi. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2908. La interogatoriile care li s-au luat, Horia și Cloșca sfidau autoritățile. Ist. R.P.R. 278.
interogatóriu [riu pron. riu] s. n., art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (-ri-i-)
interogatóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. interogatóriul; pl. interogatórii, art. interogatóriile (sil. -ri-i-)
INTEROGATÓRIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.
INTEROGATÓRIU s.n. Totalitatea întrebărilor puse de către judecător unei părți implicate în proces și a răspunsurilor date de acesta; actul care consemnează aceste întrebări și răspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].
INTEROGATÓRIU s. n. totalitatea întrebărilor puse de către judecător unei părți implicate în proces și a răspunsurilor date; actul care consemnează. (< fr. interrogatoire)
INTEROGATÓRIU ~i n. 1) Totalitate a întrebărilor puse unui inculpat sau împricinat și a răspunsurilor la ele în cadrul unui proces judecătoresc. 2) Document în care se înregistrează aceste întrebări și răspunsuri. /<lat. interrogatorius, fr. interrogatoire
interogatoriu n. 1. totalitatea chestiunilor judecătorului și a răspunsurilor acuzatului; 2. proces-verbal ce le conține.
*interogatóriŭ n. (fr. interrogatoire, d. lat. inter-rogatorius, interogativ. V. rogatoriŭ). Totalitatea întrebărilor puse de un magistrat unuĭ acuzat și răspunsurile luĭ: a supune pe cineva unuĭ interogatoriŭ. Procesu-verbal care conține aceste întrebărĭ și răspunsurĭ: acuzatu a semnat interogatoriu luĭ. – Și -tor, pl. -oare.
INTEROGATORIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.

interogatoriu dex

Intrare: interogatoriu
interogatoriu substantiv neutru
  • pronunție: -riu pr. -rĭu