Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru interogatoriu

INTEROGAT├ôRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de judec─âtor unei p─âr╚Ťi implicate ├«ntr-un proces ╚Öi a r─âspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act ├«n care sunt consemnate aceste ├«ntreb─âri ╚Öi r─âspunsuri. ÔÇô Din fr. interrogatoire.
INTEROGAT├ôRIU, interogatorii, s. n. Totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de judec─âtor unei p─âr╚Ťi implicate ├«ntr-un proces ╚Öi a r─âspunsurilor date de aceasta, care contribuie la rezolvarea cazului; (concr.) act ├«n care sunt consemnate aceste ├«ntreb─âri ╚Öi r─âspunsuri. ÔÇô Din fr. interrogatoire.
INTEROGAT├ôRIU, interogatorii, s. n. (Adesea ├«n construc╚Ťie cu verbele ┬źa lua┬╗, ┬źa r─âspunde┬╗, ┬źa supune┬╗) Totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de judec─âtor unei p─âr╚Ťi implicate ├«ntr-un proces; actul ├«n care s├«nt consemnate ├«ntreb─ârile ╚Öi r─âspunsurile. Dup─â interogatorii ╚Öi cercet─âri, ╚śincai este pus ├«n fiare ╚Öi aruncat ├«ntr-o ├«nchisoare, la Aiud, destinat─â pentru iobagi. SC├ÄNTEIA, 1954, nr. 2908. La interogatoriile care li s-au luat, Horia ╚Öi Clo╚Öca sfidau autorit─â╚Ťile. Ist. R.P.R. 278.
interogat├│riu [riu pron. riu] s. n., art. interogat├│riul; pl. interogat├│rii, art. interogat├│riile (-ri-i-)
interogat├│riu s. n. [-riu pron. -riu], art. interogat├│riul; pl. interogat├│rii, art. interogat├│riile (sil. -ri-i-)
INTEROGATÓRIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.
INTEROGAT├ôRIU s.n. Totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de c─âtre judec─âtor unei p─âr╚Ťi implicate ├«n proces ╚Öi a r─âspunsurilor date de acesta; actul care consemneaz─â aceste ├«ntreb─âri ╚Öi r─âspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].
INTEROGAT├ôRIU s. n. totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de c─âtre judec─âtor unei p─âr╚Ťi implicate ├«n proces ╚Öi a r─âspunsurilor date; actul care consemneaz─â. (< fr. interrogatoire)
INTEROGATÓRIU ~i n. 1) Totalitate a întrebărilor puse unui inculpat sau împricinat și a răspunsurilor la ele în cadrul unui proces judecătoresc. 2) Document în care se înregistrează aceste întrebări și răspunsuri. /<lat. interrogatorius, fr. interrogatoire
interogatoriu n. 1. totalitatea chestiunilor judec─âtorului ╚Öi a r─âspunsurilor acuzatului; 2. proces-verbal ce le con╚Ťine.
*interogat├│ri┼ş n. (fr. interrogatoire, d. lat. inter-rogatorius, interogativ. V. rogatori┼ş). Totalitatea ├«ntreb─ârilor puse de un magistrat unu─ş acuzat ╚Öi r─âspunsurile lu─ş: a supune pe cineva unu─ş interogatori┼ş. Procesu-verbal care con╚Ťine aceste ├«ntreb─âr─ş ╚Öi r─âspunsur─ş: acuzatu a semnat interogatoriu lu─ş. ÔÇô ╚śi -tor, pl. -oare.
INTEROGATORIU s. (JUR.) (înv.) tacrir.

Interogatoriu dex online | sinonim

Interogatoriu definitie

Intrare: interogatoriu
interogatoriu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -riu pr. -r─şu