interogativ definitie

13 definiții pentru interogativ

INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.
INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. Frază interogativă. ▭ Dădeam vorbelor mele o intonație interogativă. IBRĂILEANU, A 185. ◊ Pronume interogativ = pronume care, într-o propoziție interogativă, corespunde de obicei unei părți a propoziției prin care se răspunde. «Ce» și «cine» sînt pronume interogative.
interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve
interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. sg. interogatívă, pl. interogatíve
INTEROGATÍV adj. întrebător. (Ton ~.)
INTEROGATÍV, -Ă adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. ◊ Propoziție interogativă (și s.f.) = propoziție prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare. [Cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif].[1]
INTEROGATÍV, -Ă adj. care exprimă o întrebare. (< fr. interrogatif, lat. interrogativus)
INTEROGATÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care conține o întrebare; întrebător. /<fr. interrogatif
interogativ a. ce arată o întrebare: semn interogativ.
*interogatív, -ă adj. (lat. inter-rogativus. V. pre-rogativă). Gram. Care arată întrebarea, de întrebare: propozițiune interogativă, gest interogativ. Adv. În mod interogativ: a privi interogativ.
INTEROGATIV adj. întrebător. (Ton ~.)
INTEROGATÍV, -Ă adj. (cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif): în sintagmele adjectiv interogativ, adverb interogativ, cuvânt interogativ, intonație interogativă, pronume interogativ și propoziție interogativă (v.).

interogativ dex

Intrare: interogativ
interogativ adjectiv