INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

INTEROGAȚIÚNE s. f. v. interogație.

INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. (Rar) Interogare. ◊ (În sintagma) Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, nu pentru a obține răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogațiúne s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

INTEROGAȚIÚNE s. f. v. interogație.

interogáție (-ți-e) s. f., art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)

interogáție s. f. (sil. -ți-e), art. interogáția (sil. -ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (sil. -ți-i-)[1]

INTEROGÁȚIE s. v. întrebare.[1]

INTEROGÁȚIE s.f. (Rar) Interogare, întrebare. ♦ Figură de stil constând în a pune o întrebare unui interlocutor determinat, fără a aștepta însă un răspuns. [Gen. -iei, var. interogațiune s.f. / cf. lat. interrogatio, fr. interrogation].

INTEROGAȚIÚNE s.f. v. interogație.

INTEROGÁȚIE s. f. 1. interogare. 2. figură de stil constând în a pune o întrebare unui interlocutor determinat, fără a aștepta un răspuns. (< fr. interrogation, lat. interrogatio)

interogați(un)e f. întrebare pusă.

*interogațiúne f. (lat. inter-rogátio, -ónis). Acțiunea de a interoga, întrebare. Ret. O figură pin care întrebĭ, ca: Dar unde trăim? – Și -áție și -áre. V. retorică.

interogație s. v. ÎNTREBARE.

INTEROGÁȚIE s. f. (cf. lat. interrogatio, fr. interrogation): (rar) întrebare, interogare.

interogație (lat. interrogatio „întrebare”), figură de stil constând în adresarea unei întrebări (sau a unei serii de întrebări) unui întreg auditoriu (ori unei singure persoane, care poate fi sau nu de față), nu pentru a solicita un răspuns, ci pentru a transmite indirect o opinie ce trebuie subliniată. Este i. ca figură retorică pură (P): „Până când, în sfârșit, vei abuza, Catilina, de răbdarea noastră?” (Cicero). I. adresată unei persoane care nu mai trăiește se folosește în invocație sau în apostrofă.