INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Fiziol.) Terminație nervoasă senzitivă localizată în organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

INTEROCEPTÓR, interoceptori, s. m. (Biol.) Terminație nervoasă a unui analizator intern care culege și transmite impulsuri primite de la organele interne. – Din fr. interocepteur, engl. interoceptor.

interoceptór s. m., pl. interoceptóri

interoceptór s. m., pl. interoceptóri

INTEROCEPTÓR s.m. (Biol.) Organ receptor nervos care primește stimulii activității interne, în special viscerale. [< fr. intérocepteur, cf. lat. interior – dinăuntru, recipere – a primi].

INTEROCEPTÓR s. m. terminație nervoasă sensitivă care primește stimulii activității interne, în special viscerale. (< fr. intéroscepteur)

INTEROCEPTÓR ~i m. fiziol. Terminație nervoasă senzitivă, localizată în organele interne. /<fr. intérocepteur