intermitent definitie

14 definiții pentru intermitent

INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale, care acționează cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
INTERMITÉNT, -Ă, intermitenți, -te, adj. Care încetează sau se întrerupe pentru un timp, apoi își reia mersul, mișcarea sau desfășurarea; care acționează cu întreruperi. În alt compartiment, tot cu baie... doi urși polari fac o hidroterapie intermitentă și apoi ore întregi... fac ocolul bazinului. ANGHEL, PR. 114. ♦ (Adverbial) Din cînd în cînd. Era însă în ochii aceia ceva deosebit, o bucurie care scînteia spre străin, intermitent. SADOVEANU, Z. C. 140. Pe undeva, pe aproape, Pe unde noaptea se aud intermitent Loviri de sape. CAMIL PETRESCU, V. 67.
intermitént adj. m., pl. intermiténți; f. intermiténtă, pl. intermiténte
intermitént adj. m., pl. intermiténți, f. sg. intermiténtă, pl. intermiténte
INTERMITÉNT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plâns.~; respirație ~.) 3. v. ritmic.
Intermitent ≠ încontinuu, neîntrerupt
INTERMITÉNT, -Ă adj. Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi. ♦ adv. Din când în când. [Cf. fr. intermittent, it. intermittente].
INTERMITÉNT, -Ă adj. care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi, discontinuu. ◊ (adv.) din când în când. (< fr. intermittent, lat. intermittens)
INTERMITÉN/T ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care încetează și reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi; discontinuu. /<fr. intermittent, lat. intermittens, ~ntis
intermitent a. care încetează și reîncepe la intervale: friguri intermitente.
*intermitént, -ă adj. (lat. inter-mittens, -éntis, part. d. inter-mittere, a întrerupe). Care dispare și ĭar se arată: izvor intermitent, frigurĭ intermitente (palustre). Puls intermitent, care bate iregular. Adv. Se arată intermitent.
INTERMITENT adj. 1. discontinuu. (Proces, fenomen ~.) 2. întrerupt, întretăiat, (fig.) rupt. (Plîns ~; respirație ~.) 3. ritmic, sacadat, (fig.) rupt. (Ton ~; mișcări ~.)
intermitént, -ă s. m. f. Persoană care nu lucrează regulat într-un anumit serviciu ◊ „[...] Greva «intermitenților spectacolului» care sunt artiști dar și tehnicieni [...]” R.l. 23 X 92 p. 4 (din fr. intermittent; DEXadj.)

intermitent dex

Intrare: intermitent
intermitent adjectiv