intermitență definitie

12 definiții pentru intermitență

INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. Întrerupere, lipsă de continuitate în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces etc.; discontinuitate. ◊ Loc. adv. Cu intermitență = în mod intermitent. – Din fr. intermittence.
INTERMITÉNȚĂ, intermitențe, s. f. (Mai ales în loc. adj. și adv.) Cu intermitențe (sau intermitență) = (în mod) intermitent, cu întreruperi. Pînă la Iași ațipi și se trezi cu intermitență. C. PETRESCU, Î. II 133. De altfel eu numai iarna sînt bucureștean și încă ș-atunci cu intermitențe; restul anului stau la țară, și pentru că trebuie, și pentru că acolo mă simt mai bine. REBREANU, R. I 20. Își exercită meseria, dar cu intermitențe mari. IBRĂILEANU, A. 37.
intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
intermiténță s. f., g.-d. art. intermiténței; pl. intermiténțe
INTERMITÉNȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)
INTERMITÉNȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este intermitent; întrerupere, lipsă de continuitate. [Cf. fr. intermittence, it. intermittenza].
INTERMITÉNȚĂ s. f. caracter intermitent; întrerupere; discontinuitate. (< fr. intermittence)
INTERMITÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter intermitent. 2) Oprire de scurtă durată în desfășurarea unei acțiuni, a unui proces; lipsă de continuitate; întrerupere; pauză; discontinuitate. /<fr. intermittence, it. intermittenza
intermitență f. caracterul celor intermitente.
*intermiténță f., pl. e (d. intermitent). Caracteru de a fi intermitent: intermitența pulsuluĭ. Intervalu dintre doŭă acțiunĭ: intermitențele uneĭ boale.
INTERMITENȚĂ s. discontinuitate. (~ unui proces.)

intermitență dex

Intrare: intermitență
intermitență substantiv feminin